Sedentarismul sau lipsa activităţii fizice, postura defectuoasă la birou, în faţa calculatorului sau, acasă, în faţa televizorului, sunt urmate de apariţia durerilor de spate.
Menţinerea unei posturi sau poziţii timp îndelungat suprasolicită musculatura spatelui, conducând la apariţia durerilor cervicale, dorsale sau lombare.
Durerile pot fi atât mialgice (sau musculare, fiind localizate între omoplaţi şi coloana vertebrală dorsală, la nivelul cefei sau lombar), cât şi nevralgice (nevralgia cervicală, cervicobrahială, intercostală sau lombosciatică). Ele pot fi însoţite de senzaţie de ameţeala sau vertij şi de tulburări ale vederii.
Dacă lucraţi la birou, evitaţi menţinerea aceleiaşi poziţii timp îndelungat. Ca urmare, ridicaţi-vă de pe scaun la 2-3 ore şi executaţi câteva mişcări de gimnastică cu trunchiul, cu centurile (umeri, şolduri) şi cu membrele (coate, genunchi, pumni, mâini, glezne şi picioare), câteva mişcări de gimnastică respiratorie, cât şi exerciţii de relaxare a ochilor şi privirii!
Mobilierul de birou trebuie să aibă dimensiuni şi forme adecvate segmentelor corpului dumneavoastră, iar spătarul scaunului trebuie să susţină spatele.
Evitaţi poziţia cu spatele încovoiat, cifozat sau aplecat înainte, prin şederea confortabilă în scaun şi amplasarea obiectelor de pe birou şi a marginii biroului la o distanţă corespunzătoare!
Spatele trebuie să ia contact cu spătarul în dreptul omoplaţilor, iar pieptul sau toracele nu trebuie să se sprijine pe marginea sau pe suprafaţa mesei din faţa dumneavoastră.
Nu trebuie să staţi cu picioarele încrucişate sau picior peste picior, deoarece este jenată sau îngreunată circulaţia venolimfatică de întoarcere de la nivelul membrelor inferioare.
Pentru a evita durerile de spate cauzate de poziţia la birou, este indicat să sprijiniţi picioarele pe o bară, un scăunel sau un suport care să ridice genunchii la nivelul liniei şoldurilor. Este aşa-numita poziţie delordozantă sau cifozantă a regiunii lombare.
Pentru a evita apariţia durerilor de spate puteţi folosi o pernuţă aşezata între trunchi şi spetează în dreptul curburii lombare sau să achiziţionaţi un scaun care prezintă această denivelare.
Nu vă aplecaţi prin înclinarea anterioară a trunchiului sau prin flectarea şi torsionarea acestuia ca să ridicaţi un obiect căzut! Nu răsuciţi trunchiul în timp ce purtaţi o greutate pe braţe. Aceste mişcări trebuie să fie preluate şi executate din articulaţiile şoldurilor şi genunchilor.
Durerile de spate pot fi prevenite prin exerciţii fizice executate zilnic, ele vizând menţinerea supleţii articulare, tonifierea şi creşterea atât a flexibilităţii structurilor conjunctive periarticulare (tendoane, ligamente), cât şi a musculaturii, creşterea densităţii minerale osoase cu grăbirea vindecării fracturilor şi coordonarea mişcărilor spre o mai bună eficientizare a acţiunilor noastre zilnice.
Putem preveni apariţia durerilor de spate şi a suferinţelor asociate prin:
1. întinderi sau elongaţii (care pot fi efectuate la spalier sau la o bară de atârnat, adaptată la situaţie şi ambient), efectuate dimineaţa la sculare şi seara când ne întoarcem acasă,
2. exerciţii de tonifiere a musculaturii spatelui,
3. practicarea unui sport terapeutic, precum înotul, exerciţiile efectuate în apă (gimnastică acvatică) şi mersul pe bicicletă (cu fixarea la un nivel corespunzător a ghidonului,
4. masajul terapeutic cu o frecvenţă de 2-3 şedinţe săptămânal.