Literatura de specialitate subliniază faptul că articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie a corpului uman. Comparativ cu alte articulaţii mari, precum şold sau umăr, este mai puţin acoperită şi protejată de părţi moi, ceea ce explică expunerile frecvente la acţiunea factorilor externi.
Meniscurile intraarticulare sunt două fibrocartilaje ce creează o congruenţă perfectă între condilii femurali şi platoul tibial, conferă o stabilitate mai mare articulaţiei genunchiului, permit o mai bună alunecare a capetelor osoase articulare şi realizează absorbţia şocurilor la acest nivel, după cum menţionează specialiştii. Meniscul lateral are forma unui cerc aproape complet, iar meniscul medial are forma unei semilune. Meniscul lateral este mai rezistent şi mai mobil. Leziunile meniscale ale articulaţiei genunchiului pot fi singulare sau se pot asocia cu oricare alt tip de leziune în cadrul unor traumatisme complexe (entorse, luxaţii, fracturi), se arată în tratatele de ortopedie-traumatologie. Ruptura de menisc este cauzată, de obicei, de o mişcare de torsiune, deseori cu piciorul fixat pe toată talpa şi cu genunchiul flectat parţial, de exemplu, la ridicarea de greutăţi sau la tenis, fiind de asemenea şi accidentul tipic al fotbaliştilor. Cu vârsta, meniscul se uzează şi poate fi lezat mai uşor. Simptomatologia rupturii de menisc variază adeseori. Nu există terminaţii nervoase la nivelul meniscului, iar durerea este cauzată de tumefierea şi lezarea ţesuturilor înconjurătoare. În vederea stabilirii diagnosticului, medicul specialist va fi informat asupra modului de apariţie a suferinţei şi despre alte leziuni preexistente la nivelul genunchiului. Medicul va examina ambii genunchi şi va evalua tumefierea, gradul de limitare a mişcărilor, stabilitatea articulaţiei şi modul în care leziunea a afectat genunchiul. De obicei, se efectuează radiografii. Când diagnosticul nu este clar, rezonanţa magnetică nucleară (RMN) sau artroscopia sunt două investigaţii paraclinice utile în stabilirea unui diagnostic de precizie.
Cel mai eficient tratament este cel operator, deoarece nu ne putem baza pe o vindecare spontană, iar ruptura de menisc grăbeşte instalarea procesului degenerativ al genunchiului (gonartroza). Modul de tratament diferă în funcţie de tipul, localizarea şi gradul de extensie al rupturii, vârsta şi nivelul de activitate al pacientului şi perioada de timp care a trecut de la incident, ne informează specialiştii în ortopedie-traumatologie.
Opţiunile terapeutice includ:
- tratamentul nechirurgical, constând în repaus, aplicarea de gheaţă local, menţinerea piciorului în poziţie ridicată şi terapie fizicală,
- repararea prin intervenţia chirurgicală,
- îndepărtarea chirurgicală a porţiunii rupte (meniscectomie parţială) ori îndepărtarea chirurgicală a întregului menisc (meniscectomie totală).
Ortopezii efectuează operaţia asupra meniscului prin artroscopie, o procedură folosită iniţial pentru examinarea şi apoi repararea intraarticulară, introducând printr-o incizie, în apropierea articulaţiei, a unui tub subţire (artroscop) ce conţine o cameră video şi lumină. Instrumentele chirurgicale sunt introduse prin altă mică incizie periarticulară.
Artroscopia este un examen paraclinic, şi de asemenea este o intervenţie chirurgicală miniinvazivă, care permite tratarea problemelor articulare precum îndepărtarea fragmentelor intraarticulare (fragmente osoase, depuneri de calciu sau pinteni osoşi), repararea sau excizia părţilor moi ale articulaţiei (ligamente, tendoane, cartilagii), ligamentoplastia, precum şi excizia cicatricelor sau a sinovialei inflamate. Leziunile articulare complexe vor fi remediate prin combinarea artroscopiei cu intervenţia chirurgicală.
Transplantul de menisc este o opţiune nouă de tratament a rupturii de menisc, în special când acesta este deja slăbit sau cicatrizat din cauza unei injurii sau a unui tratament anterior. În timpul procedurii respective, o porţiune de cartilaj meniscal de la un donator este transplantată în genunchi.
Evoluţia leziunii de menisc netratate chirurgical poate conduce la atrofie de muşchi cvadriceps, la genunchi dureros instabil, hidrartroze repetate, lezarea cartilajului articular, cu instalarea gonartrozei. Leziunile mici ale meniscului, localizate la nivelul porţiunii externe a meniscului, se vindecă de obicei cu repaus şi program de recuperare. Leziunile mai mari, localizate la nivelul porţiunii externe a meniscului, au şanse mari de vindecare prin reparare chirurgicală. Este indicată prezervarea meniscului cât se poate de mult, spun specialiştii. A fost demonstrat faptul că, la repararea cu succes a meniscului, salvarea meniscului prin reparare reduce gradul de degenerare a articulaţiei, apărută în timp, comparat cu meniscectomia parţiala sau totală. În general, cu cât este îndepărtat mai puţin ţesut meniscal cu atât degenerarea este mai lentă. Unele rupturi de menisc necesită operaţie chirurgicală.
O mare importanţă o are programul recuperator, care trebuie atent condus, acesta fiind foarte intens şi complex. Când leziunea meniscului este minoră şi simptomele dispar, medicul recomandă un set de exerciţii pentru creşterea mobilităţii şi un program de exerciţii de fortificare a musculaturii. Exerciţiile pentru afecţiunile meniscului sunt efectuate iniţial sub supravegherea unui medic sau terapeut. Terapeutul se va asigura că pacientul efectuează exerciţiile corect şi fară riscul de apariţie a unei noi injurii.
Vă recomandăm câteva exerciţii destinate tonifierii musculaturii coapsei şi creşterii mobilităţii genunchiului:
- încălzirea articulaţiei prin mersul pe bicicleta medicinală, apoi exerciţii de întindere şi ridicare a piciorului;
- extinderea piciorului din poziţia şezândă (poate fi aşezată o greutate mică pe gleznă);
- în decubit ventral, se execută mişcări de ridicare a piciorului extins;
- exerciţii în bazin, inclusiv mersul rapid cu apă la nivelul pieptului, ridicarea fiecărui picior la 90 de grade cu spatele lipit de un perete al bazinului;
- se pot adăuga exerciţii cu benzi elastice fixate sau se pot mobiliza greutăţi la scripete, cu încărcare progresivă.
