Kinetoterapia se bazează pe elementele fundamentale ale terapiei prin mişcare, numite tehnici de lucru, care alcătuiesc exerciţiul fizic terapeutic.
Exerciţiile fizice s-au perfecţionat, adaptându-se la obiectivul urmărit şi au devenit standardizate pentru o situaţie patologică dată, definind astfel procedee fizice.
Clasificarea tehnicilor kinetoterapiei de recuperare medicală pleacă de la recunoaşterea caracteristicilor fundamentale ale aparatului locomotor: starea de repaus, capacitatea aparatului mioartrokinetic de a fi mişcat pasiv şi activitatea motorie a acestuia.
Tehnicile kinetoterapiei de recuperare medicală pot fi anakinetice – imobilizare şi posturare – , şi kinetice – statice, precum contracţia izometrică şi relaxarea musculară, şi dinamice. Cele dinamice sunt active şi pasive şi pot fi reprezentate de activitatea reflexă şi de cea voluntară liberă, activo-pasivă sau activă cu rezistenţă. Tehnicile dinamice pasive sunt: tracţiunile, manipulările sub anestezie, cele pasive prin asistare din partea kinetoterapeutului, autopasive, mecanice, pasivo-active sau prin manipulare.
Domeniile de patologie ale kinetoterapiei se referă la toate suferinţele aparatului neuromioartrokinetic.
În cadrul programului kinetic de recuperare funcţională se stabilesc următoarele obiective de bază: relaxarea, corectarea posturii şi aliniamentului corpului, recâştigarea mobilităţii articulare, creşterea forţei şi rezistenţei musculare, corectarea deficitului respirator, antrenamentul la efort şi reeducarea sensibilităţii.
Principalele afecţiuni care beneficiază de kinetoterapie sunt:
PSH (periartita scapulo-humerală), în care kinetoterapia prezintă particularităţi în funcţie de forma anatomo-clinică (tendinita, bursita, tenosinovita, tendinita calcificantă, capsulita retractilă, ruptura de diferite grade a coafei rotatorii).
Cotul posttraumatic, cu toate consecinţele legate de traumatismul iniţial şi imobilizarea sau intervenţia ortopedico-chirurgicală ulterioară.
Mâna rigidă, ca urmare a unor afecţiuni foarte diverse, precum: sechelele posttraumatice (luxaţii, fracturi, intervenţii operatorii pe tendoane urmate de imobilizări prelungite, arsuri, algoneurodistrofia etc.), poliartrita reumatoidă (afecţiune inflamatorie cronică, sistemică cu localizare predominantă la nivelul articulaţiilor interfalangiene şi metacarpofalangiene ale mâinilor), sclerodermia (afecţiune sau boala de colagen), boala Raynaud, hemiplegia etc.
Coxartroza (în diferite faze evolutive), şoldul posttraumatic (luxaţii de şold, fracturile, coxartroza operată, osteoplastii de şold, osteotomii, tenotomii, artroplastii, status postproteză de şold etc.).
Gonartroza (toate stadiile de evoluţie), genunchiul posttraumatic şi postoperator (ruptura aparatului extensor, meniscectomia, entorsa de genunchi, fracturile, sinovectomia, emondajul sau shavingul intraarticular, patelectomia etc.).
Procesele inflamatorii articulare (indiferent de etiologie).
Spondilita ankilozantă.
Scoliozele, cifozele, hiperlordozele.
Lombosacralgia (durerea lombară inferioară sau low back pain), status postlaminectomie lombară.
Hemiplegia, paraplegia, scleroza multiplă în plăci, boala Parkinson, neuropatiile periferice (ale nervilor, dar şi plexulopatiile).
Alături de kinetoterapia de recuperare există kinetoprofilaxia anumitor afecţiuni, precum unele boli ale aparatelor: locomotor, cardiovascular, respirator sau chiar unele boli de nutriţie şi metabolism, bolile funcţionale ale sistemului nervos.