Pe lângă manevrele de presiune efectuate cu degetele (în special cu policele), cu palma, genunchiul, cotul sau cu talpa piciorului, în shiatsu se întâlnesc frecvent manevre de întindere şi de mobilizare pasivă. Deşi ele se pot asemăna cu stretchingul occidental, ele diferă prin faptul că urmăresc traseele meridianelor energetice, nu muşchii tensionaţi. De altfel, masajul occidental şi masajul shiatsu diferă atât conceptual, cât şi practic. Dacă în masajul occidental manevrele sunt lungi, curgătoare, cu ritm variabil, în shiatsu apăsarea blândă şi adaptată caracteristicilor energetice ale corpului este regula de bază.
În timpul unui masaj clasic, pacientul resimte un miriad de senzaţii şi resimte deseori nevoia de odihnă după şedinţă. În schimb, în timpul unui masaj shiatsu, senzaţiile sunt cu mult mai puţin pregnante şi se instalează o stare profundă de calm, care lasă pacientul odihnit şi revigorat.
În shiatsu, central se află conceptul de „ki”. Acest concept, cunoscut în China drept „chi” sau în India drept „prana” desemnează o forţă vitală activă care creează şi susţine viaţa. Conform terapiei shiatsu şi medicinei orientale, atunci când această forţă esenţială circulă liber sănătatea este optimă. Dacă însă se instalează blocaje, apar stagnarea, denaturarea şi boala. Prin manevrele sale, terapeutul shiatsu caută să detecteze obstrucţiile şi să elibereze calea acestei energii. În consecinţă, vindecarea nu este produsă de terapeut, ci de mişcarea liberă a energiei, rolul terapeutului fiind acela de a potenţa influenţa ei latentă.
Curgerea liberă a energiei vitale poate fi vătămată atât de traume directe fizice cât şi de obiceiuri de viaţă incorecte, de lipsa de mişcare, de emoţii şi gânduri negative. Toţi aceşti factori creează tensiune şi dezechilibru în mod implicit. Prin shiatsu, echilibrul necesar sănătăţii este restabilit.
Atingerea este esenţa shiatsului. Atingerea este o formă fundamentală şi extrem de intimă de comunicare. Atingerea transmite, transformă şi conectează. În funcţie de intenţia cu care se atinge se pot transmite mesaje profund negative sau profund pozitive. Această formă de conexiune poate sa rănească, dar poate să şi îngrijească, să răsfeţe, să iubească. De aceea, datorită acestor implicaţii, este absolut necesar ca şi terapeutul shiatsu să se relaxeze în timpul şedinţei şi să se bucure în aceeaşi măsură ca şi pacientul de legătura care se creează pe durata terapiei.
Fie ca e vorba de presiunea pe punctele de acupunctură, de blânde manevre de tracţiune şi întindere a meridianelor de acupunctură, de apăsări profunde pe zone tensionate sau laxe, terapia shiatsu vizează acelaşi efect: păstrarea sau restabilirea sănătăţii prin trezirea capacităţilor latente de vindecare ale omului.
Datorită eficienţei şi naturii sale neinvazive, shiatsu este recunoscut ca o formă eficientă de terapie, fiind din ce în ce mai des întâlnită în cadrul spitalelor, cabinetelor medicale individuale şi cluburilor de sănătate şi, datorită specificului său, continuă să câştige în popularitate cu fiecare tratament dăruit şi primit.