Artroza genunchiului sau gonartroza este termenul generic dat bolii reumatismale cu localizare la nivelul acestei articulaţii. Se caracterizează prin durerile de genunchi apărute în special la mişcarea articulară efectuată cu încărcare (urcatul-coborâtul scărilor), la ortostatismul prelungit (statul în picioare), la schimbarea unei poziţii menţinute mai mult timp (în şezut) ori ca o oboseală dureroasă care se instalează în a doua parte a zilei (spre seară) după efortul articular constant efectuat pe parcursul zilei.
Gonartroza poate presupune şi mărirea în volum sau tumefacţia, semne de inflamaţie articulară cu roşeaţă şi creşterea temperaturii locale; se mai poate constata o deviaţie axială a articulaţiei genunchiului, de tipul genu valgum sau varum (picioare în X sau în O), instabilitate articulară sau nesiguranţă relatată de pacient, ori se poate instala o limitare dureroasă a mişcării din articulaţia genunchiului, numită redoare articulară.
La examenul clinic se mai pot identifica tulburări circulatorii venolimfatice ale membrelor inferioare, cu trasee venoase bine exprimate sau pachete varicoase şi edeme gambiere sau tulburări trofice ca fiind semne ale insuficienţei venoase cronice. Se poate constata supraponderalitate, în special la persoanele de sex feminin, şi se pot consemna în antecedente traumatisme prin cădere sau entorse de genunchi la ambele sexe, cu uşoară predominanţă la sexul masculin. De cele mai multe ori, persoanele cu gonartroză fie nu participă la un program de întreţinere a condiţiei fizice şi prezintă aşa-numitul sindrom de decondiţionare fizică la efort, dar care, în mod paradoxal, îşi suprasolicită articulaţiile portante printre care şi genunchii, alături de şolduri şi glezne, fie încep brusc o activitate sportivă, fără o încălzire sau pregătire articulară prealabilă.
În literatura de specialitate se subliniază faptul că etiologia şi evoluţia artrozei nu sunt atribuite unui singur ţesut, precum cartilajul articular, existând posibilitatea să fie determinate de suferinţa localizată la oricare ţesut al articulaţiei genunchiului, precum osul subcondral, sinoviala, capsula, musculatura periarticulară, terminaţiile nervoase senzitive şi meniscurile. Ligamentele stabilizatoare ale articulaţiei se adaugă la celelalte elemente structurale.
Alături de laxitatea ligamentară care conduce la instalarea artrozei se află şi instabilitatea cauzată de scăderea tonusului musculaturii periarticulare, care poate conduce la artroza genunchiului. Se cunoaşte faptul că muşchiul cvadriceps asigură stabilitatea anterio-posterioară a genunchiului. Prin urmare, hipotonia cvadricipitală nu este consecinţa genunchiului gonartrozic dureros, ci devine un factor de risc pentru creşterea incidenţei gonartrozei. Având în vedere tratamentul artrozei, este logic să considerăm corectarea anomaliilor mecanice în loc să dezvoltăm o reţea de agenţi farmacologici şi biologici.
Prin urmare, terapia prin mişcare pare să devină pivotul terapiei gonartrozei încă din fazele incipiente, prevenind necesitatea aplicării unor terapii complexe, precum cea medicamentoasă (antiinflamatoare-antialgică), suplimentele articulare şi terapia fizicală. Electrostimularea musculaturii slăbite se alătură cu succes terapiei prin mişcare.