Gimnastica prenatală asigură o bună evoluţie a sarcinii
Gimnastica prenatală este un element important în asigurarea unei bune evoluţii a sarcinii. Odată cu săptămâna a 12-a şi cu acordul medicului specialist se poate începe programul de gimnastică, continuându-se până spre finele sarcinii. În ultimele săptămâni de dinaintea naşterii putem invita şi viitorul tătic la şedinţele de gimnastică, prezenţa lui fiind necesară când apar contracţiile frecvente, pentru a asigura suportul moral şi a induce o stare de relaxare.
Şedinţele prenatale se recomandă a se efectua în instituţii de specialitate, sub supravegherea continuă a unui specialist: kinetoterapeut, asistentă maternală sau moaşă.
Fiecare gravidă are obligaţia să participe la şedinţele de pregătire, deoarece, deşi sarcina nu este un handicap, corpul său trece timp de nouă luni prin transformări majore care necesită un efort suplimentar, pe de o parte, iar pe de altă parte, în timpul sarcinii se pot manifesta o serie de disfuncţii care anterior au fost trecute cu vederea sau nu au fost resimţite. Aceste instabilităţi, dezechilibre sau disfuncţii se pot acutiza. Ne referim, în special la anumite probleme legate de statica vertebrală – scolioze, cifoze, instabilitatea musculaturii paravertebrale – şi, implicit, la afecţiuni ale coloanei vertebrale – discopatii însoţite de radiculopatii sau criza de lombosciatică, nu doar cea de lumbago sau lumbalgia acută.
Gimnastica prenatală poate ameliora multe dintre aceste tulburări, poate uşura mult disconfortul cotidian, datorită redresării dezechilibrului musculoarticular şi, implicit, poate ameliora o serie de factori predispozanţi ce survin în urma schimbărilor hormonale induse de sarcină.
Prezentăm în continuare tulburările ce apar pe parcursul sarcinii, fără ca ele să reprezinte elemente de patologie sau o boală în sine. Contextul stresant, faptul de a duce sarcina pe picioare până în ultimele luni, efortul fizic al deplasărilor pe distanţe lungi şi solicitarea psihică de la serviciu predispun la instalarea unei stări de disconfort şi/sau instalarea unui grad de inadaptabilitate la mediul socioprofesional şi familial.
1. Schimbările hormonale predispun la o serie de tulburări psihoemoţionale.
2. Schimbările tisulare de natură hormonală se traduc prin relaxarea ţesutului conjunctiv şi, implicit, a articulaţiilor, muşchilor, datorită eliberării unei mari cantităţi de hormoni relaxanţi iar efectul relaxării mioarticulare poate consta în inducerea unor microleziuni ale cartilajelor oaselor mari care alcătuiesc o articulaţie, la cele mai mici eforturi.
3. Creşterea în greutate devine treptat un stres asupra oaselor şi articulaţiilor bazinului, supus astfel la un efort dublu, de susţinere a propriei greutăţi, dar şi a fătului, care se dezvoltă de la o zi la alta. Acest fapt poate afecta în timp şi coloana vertebrală. Apar durerile de spate şi la nivelul regiunii lombare, iar în timp se constată că se prăbuşeşte bolta plantară şi se formează platfusul de sarcină din cauza supragreutăţii.
4. Retenţia de apă sau retenţia hidrică din timpul sarcinii este tot de cauză hormonală, deoarece creşte cantitatea de lichide reţinute în organism.
5. Instabilitatea articulară poate apărea din cauza creşterii în greutate, pe măsura dezvoltării sarcinii. Coloana vertebrală îşi modifică curburile şi poziţia, pentru ca întregul lanţ cinematic vertebral să se modifice. Capul cade uşor înainte, toracele are tendinţa, din cauza greutăţii, să tragă umerii în faţă, ceea ce creează o atitudine uşor cifotică în zona toracală şi, pentru compensare, hiperlordotică în zona lombară, ceea ce conduce la durere.