Este cea mai frecventă fractură a mâinii şi se întâlneşte cu precădere la sexul feminin. Se produce din cauza unei căderi pe mână şi recunoaşte câţiva factori de risc, precum vârsta înaintată a pacienţilor. Se cunoaşte, în mod particular, osteoporoza secundară menopauzei la persoanele de sex feminin, dar fractura poate să apară şi la adulţii tineri, mai ales la cei de sex masculin. Acestea sunt fracturi cauzate de traumatismele produse prin cădere de la înălţime, la locul de muncă, prin accidente rutiere sau accidente sportive.
Atunci când fractura este multifragmentară sau cominutivă, asociază deplasarea fragmentelor şi poate fi însoţită şi de fractura stiloidei cubitale de vecinătate, atitudinea terapeutică devenind mult mai dificilă.
După o cădere pe mână, pacientul resimte o durere la nivelul articulaţiei pumnului. Această regiune se măreşte în volum şi, uneori, se deformează. Mobilizarea articulaţiei este dificilă, dar nu întotdeauna imposibilă. Deformarea clasică pentru fractura Pouteau Colles este “în dos de furculiţă”, însă absenţa deformării nu exclude riscul de fractură.
Se recomandă efectuarea unor radiografii de faţă şi profil ale pumnului, pentru a evalua şi localiza exact fractura, extensia sa în articulaţie şi deplasarea fragmentelor. Toate aceste elemente sunt importante pentru evaluarea tipului de tratament care trebuie efectuat. La pacienţii vârstnici, fractura este de obicei extraarticulară, cu o basculare şi o impactare posterioară. La pacienţii tineri, radiografia arată o fractură complexă, cominutivă, cu mai multe fragmente, care interesează suprafaţa articulară a radiusului. Aceste radiografii standard pot fi completate cu un examen computer tomograf (CT) dacă fractura are traiect intraarticular. Aceste fracturi necesită o atenţie particulară şi se recomandă operaţia pentru a obţine o reducere cât mai aproape de normal şi a păstra funcţia articulaţiei pumnului.
Nu există un protocol unic al tratamentului acestui tip de fractură, ci mai multe alternative, arată specialiştii. Tratamentul acestor fracturi este fie ortopedic (imobilizarea într-un aparat ghipsat sau într-un polimer de răşină), fie chirurgical (intervenţie chirurgicală cu fixarea osului cu broşe, placă şi şuruburi etc.). Tratamentul depinde însă de mai mulţi factori aflaţi în legătură cu pacientul, precum vârsta, starea psihologică şi calitatea osului, dar şi în legătură cu fractura, precum sediu, număr de fragmente, tipul deplasării acestora etc.
O fractură fără deplasare va fi tratată ortopedic, fără anestezie, fără reducere. După cum menţionează specialiştii în ortopedie-traumatologie, acest tip de fractură se imobilizează într-un aparat ghipsat sau un polimer de răşină sintetică. Imobilizarea trebuie făcută însă cu atenţie, deoarece pumnul trebuie să se afle în prelungirea axului antebraţului, iar aparatul trebuie să lase libere degetele să se mişte – prima falangă a degetului mare trebuie imobilizată, dar cotul este lăsat liber. Va fi efectuată o radiografie de control în prima săptămână. Se recomandă fiziokinetoterapie pentru reluarea mişcărilor mâinii, după îndepărtarea imobilizării, adică după 3-4 săptămâni, iar pacientul trebuie să-şi folosească cu prudenţă mâna timp de alte 4 săptămâni de la terminarea tratamentului de recuperare. Programul de recuperare durează o lună şi se va efectua zilnic în primele două săptămâni şi la doua zile în ultimele două. Undele scurte, ultrasunetul şi electroterapia sunt necesare doar dacă apare un edem postdeghipsare sau dacă redoarea articulaţiei pumnului este accentuată.