Tesutul osos este un tesut viu in care exista un transfer permanent de masa osoasa. Dupa varsta de 35 de ani, pierderile sunt insa mai mari decat depunerile. Acest dezechilibru ce apare firesc odata cu inaintarea in varsta transforma oasele in structuri fragile. Aceste schimbari de structura provoaca aparitia fracturilor.
Un rol important in prevenirea si, deopotriva, tratamentul osteoporozei il are practicarea exercitiilor fizice. Inainte de a alege insa un anumit tip de exercitii sau un sport, este bine sa consultati medicul.
Exercitiile fizice, benefice pentru toate aparatele si sistemele oraganismului
Exercitiile fizice, fie ca sunt incluse in programe de gimnastica medicala, fie ca se numesc fitness, gimnastica aerobica, tae-bo, pilates, yoga sunt deosebit de importante, deoarece ofera o stare de bine si asigura mentinerea sanatatii fizice si mentale. Astfel de exercitii se adreseaza articulatiilor, muschilor, oaselor, dar si aparatului cardiovascular si respirator, aducand beneficii si asupra celui digestiv si genito-urinar. Prin practicarea exercitiilor fizice, aparatele si sistemele organismului isi vor creste performantele functionale si isi vor imbunatati activitatea, consolidandu-si structura.
Programele de exercitii asigura:
- Cresterea fortei musculare, prin ameliorarea metabolismului si circulatiei sangvine la nivelul muschilor care se contracta;
- Prevenirea demineralizarii si aparitiei osteoporozei;
- Cresterea mobilitatii articulare si a coordonarii miscarilor si mersului, prevenirea bolii artrozice;
- Prevenirea sau ameliorarea functiei cardiace (utile in boala cardiaca ischemica, insuficienta cardiaca, infarct miocardic etc.), cu scaderea tensiunii arteriale;
- Ameliorarea tulburarilor circulatorii venolimfatice (varice ale membrelor inferioare, edeme gambiere) sau arteriale (arterita obliteranta diabetica sau aterosclerotica).
Exercitiile fizice consolideaza masa osoasa si sanatatea articulara
Obiectivul principal al activitatii fizice sau al antrenamentului fizic il constituie, deci, mentinerea calitatii vietii, cu prevenirea imbolnavirilor si aparitiei osteoporozei sau a decompensarilor suferintelor deja cunoscute, inclusiv a bolii artrozice. Specialistii subliniaza faptul ca exercitiile fizice care solicita aparatul locomotor in general si scheletul osos in particular, sunt menite sa asigure consolidarea masei osoase si sa mentina starea de sanatate osoasa si articulara, indiferent de varsta.
Activitatea fizica s-a dovedit foarte eficienta si pentru varsta a treia
Programului de exercitii i se adauga factorii din alimentatie, alaturi de un aport suficient de calciu si vitamina D, daca expunerea la soare este insuficienta. Consolidarea prin exercitii fizice a starii de sanatate a aparatului locomotor are loc inca din copilarie si nu trebuie intrerupta dupa varsta adulta, dovedind eficienta maxima si la persoanele de varsta a treia. Specialistii afirma ca persoanele care au o tinuta adecvata sau o postura corectata, echilibru corespunzator la mers, forta musculara crescuta si rezistenta la eforturile cotidiene prezinta un risc scazut de cadere si de fractura osoasa. Aceasta se afla in legatura si cu instalarea procesului de osteoporoza, ca principal factor de risc pentru aparitia fracturilor prin caderem, dar si cu sedentarismul.
Practicarea exercitiilor fizice este indicata de 3 ori pe saptamana
Anumite studii subliniaza faptul ca femeile care stau mai mult de 8 ore zilnic pe scaun prezinta risc crescut de a suferi o fractura de sold. Recomandarea specialistilor este ca activitatea fizica sa se efectueze progresiv, pornind de la 30 de minute zilnic sau 60 de minute la doua zile. De asemenea, exercitiile trebuie sa se adreseze tuturor articulatiilor. Este indicata practicarea unei activitati sportive si/sau de agrement, cu o frecventa de 3 sedinte saptamanal, cum ar fi:
-
- Mersul pe jos in pas alert, drumetia, jogging-ul sau alergarile usoare;
- Voleiul, baschetul;
- O partida de badmington sau tenis de camp;
- Pedalatul la bicicleta mobila sau fixa;
- Inotul;
- Programul adaptat de fitness efectuat in sala;
- Minigolf.