În ultimele decenii, boala artrozică vertebro-periferică sau reumatismele degenerative cu diferite localizări ocupă prim-planul preocupărilor populaţiei cu vârste peste 40 de ani şi al asistenţei medicale de specialitate. Deşi nu pun viaţa individului în pericol, simptomele majore ale reumatismelor degenerative, precum durerea, inflamaţia şi disfuncţionalitatea, sunt în măsură să constituie o preocupare a societăţii contemporane. De asemenea, traumatismele rutiere, sportive, domestice sau casnice care sunt urmate de imobilizare, intervenţie (ortopedico) chirurgicală şi programe de recuperare medicală pot evolua nedorit către degradarea articulară. Odată cu prelungirea duratei medii de viaţă, disfuncţionalitatea şi disconfortul articular se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp.
Prin urmare, devine legitimă preocuparea specialiştilor de a le recomanda pacienţilor nu doar tratament pentru faza acută. Aceştia sunt puşi în situaţia de a prescrie preparate ce se administrează pe termen lung, considerate suplimente articulare, care să asigure, dacă nu neapărat refacerea structurilor articulare, cel puţin păstrarea structurii şi/sau compoziţiei lor actuale şi să contribuie la diminuarea sindromului algic, inflamator şi disfuncţional articular.
Glucozamina şi condroitina fac parte integrantă din compoziţia cartilajului normal, cel care se comportă ca un amortizor între capetele osoase ce formează o articulaţie. Glucozamina, denumită şi citosamină, este o substanţă naturală ce se găseşte în cochilia scoicilor. Este disponibilă sub diferite forme, precum clorura de glucozamină, N-acetil-glucozamina şi sulfatul de glucozamină, o sare a glucozaminei. Glucozamina este, de asemenea, disponibilă sub forme sintetice. Organismul absoarbe bine glucozamina, ne informează specialiştii ca urmare a studiilor efectuate.
Condroitina se găseşte, de asemenea, sub formă naturală şi în cartilajul de rechin şi de bovine ori sub formă sintetică, arată literatura de specialitate. Condroitina mai este întâlnită sub forma sulfat de condroitina sau acid condroitin-sulfuric. Sulfatul de condroitină este o combinaţie a condroitinei cu săruri minerale.
Glucozamina şi condroitina sunt disponibile sub formă de tablete, capsule, pudră sau sub formă lichidă şi se administrează împreună sau cu alte suplimente nutritive. Glucozamina poate fi administrată şi separat, ca un supliment nutritiv pentru articulaţii. Sulfaţii de glucozamină şi condroitina sunt administraţi pacienţilor cu boală artrozică sau osteoartrite pentru reducerea durerilor articulare şi îmbunătăţirea performanţelor articulare.
Studiile arată că sulfaţii de glucozamină şi condroitină pot diminua durerea din osteoartrite şi pot îmbunătăţi performanţele articulaţiei. Unele studii demonstrează că glucozamina este la fel de eficace ca ibuprofenul în diminuarea durerii articulare din osteoartrite, în special pentru articulaţia genunchiului, dar cu mai puţine efecte adverse. Condroitina este studiată şi pentru folosirea ei ca medicaţie anticoagulantă (împiedică formarea cheagurilor de sânge). Cercetările continuă în prezent pentru a demonstra dacă condroitina şi glucozamina refac şi cartilajul, dar până în prezent nu există date care să probeze acest fapt.
Glucozamina şi condroitina pot fi administrate atât împreună cât şi separat, deoarece ele manifestă puţine efecte secundare. Pacienţii cu diabet zaharat şi osteoartrită ar trebui să ceară sfatul medicului curant înainte de administrarea glucozaminei, deoarece aceasta interferează cu metabolismul glucozei. De asemenea, pacienţii alergici la scoici ar trebui, de asemenea, să ceară sfatul medicului curant înainte de folosirea glucozaminei în preparate naturale, aceasta fiind obţinută din cochilia scoicilor. Este indicat ca pacienţii să informeze întotdeauna medicul curant înainte de folosirea unui supliment nutritiv, dacă acesta va fi combinat cu un tratament medicamentos. Nu se recomandă renunţarea la tratamentul medicamentos în favoarea unui supliment nutritiv. Aspectele prezentate sunt importante şi pentru femeile însărcinate sau care alăptează.
Pacienţii trebuie să reţină faptul că suplimentele nutritive pot conduce la apariţia efectelor secundare, pot declanşa reacţii alergice sau pot interacţiona cu alte medicamente sau suplimente nutritive administrate. Un efect secundar sau interacţiunea cu un alt medicament sau supliment nutritiv consumat poate afecta starea de sănătate. Suplimentele nutritive nu necesită standardizare atunci când sunt fabricate. De aceea, efectele benefice sau reacţiile adverse pe care le pot avea diferă de la o marcă de fabricaţie la alta. Cu excepţia vitaminelor şi mineralelor, efectele pe termen lung ale suplimentelor nutritive nu sunt cunoscute.