Studiile de specialitate subliniază faptul că fracturile osteoporotice se întâlnesc relativ frecvent. Astfel, riscul apariţiei fracturii vertebrale apreciat pe durata vieţii la o femeie de 50 de ani este de 40%.
Densitatea minerală osoasă reprezintă modalitatea prin care se stabileşte sau se exprimă diagnosticul de osteoporoză. Valoarea scorului T de –2,5 deviaţii standard, faţă de o valoare considerată normală a densităţii minerale osoase, reprezintă un criteriu de apreciere a riscului crescut de fractură osoasă, deşi aceste criterii au la bază doar studii epidemiologice.
Statistic vorbind, din momentul în care a apărut o fractură, riscul apariţiei următoarelor fracturi este de peste 10% în următorii doi ani.
Studiile arată că fracturile vertebrale sunt subevaluate clinic şi diagnostic, în comparaţie cu cele nonvertebrale, localizate la nivelul şoldului sau antebraţului, deoarece lipseşte atât durerea severă, cât şi disfuncţionalitatea articulară locoregională. Mai mult, o fractură vertebrală este mult mai complicat de diagnosticat. Fracturile vertebrale se instalează, de cele mai multe ori, pe parcursul desfăşurării activităţilor zilnice, precum cele din gospodărie, căratul unor greutăţi în contextul activităţilor casnice, urcatul sau coborâtul scărilor, fără contextul căderii accidentale.
Clasic, fractura vertebrală se caracterizează prin durere de spate, limitarea mobilităţii coloanei vertebrale, pierderea în înălţime şi incapacitatea desfăşurării unor activităţi cotidiene. Radiologic se constată fracturile vertebrale localizate lombar sau toracal. Fracturile pot fi însoţite de un sindrom dureros sever, dar pot fi şi nedureroase.
Fracturile vertebrale sunt subevaluate deoarece nu sunt incluse în interpretarea radiografiilor standard în proporţie de 30%–45%. Autorii unor studii au ajuns la concluzia că neidentificarea pe radiografii şi lipsa unei terminologii comune în privinţa aprecierii diagnostice conduc la subevaluarea fracturilor vertebrale.
Importanţa clinică a fracturilor vertebrale
Specialiştii încearcă să ne convingă de importanţa faptului că fractura vertebrală instalată joacă un rol predictiv pentru apariţia următoarelor fracturi. Riscul este dublu pentru localizarea vertebrală şi de patru ori mai mare pentru fractura de şold.
Pacienţii se încadrează în categoria celor simptomatici sau a celor fără durere. Numărul zilelor de spitalizare sau al celor de repaus din cauza durerii de spate, în contextul instalării fracturii vertebrale, este crescut. Alături de morbiditate, fracturile vertebrale se asociază şi cu o mortalitate crescută. Apelând la criteriile clasice, mortalitatea se asociază atât cu fracturile vertebrale, cât şi cu factorii legaţi de stilul de viaţă sau comorbiditate.
Studiile populaţionale subliniază faptul că prevalenţa fracturilor vertebrale a fost crescută şi la bărbaţii tineri, raportat la femeile de aceeaşi vârstă. Acest aspect se află în legătură, mai degrabă, cu modul lor de viaţă şi cu eventualele traumatisme, decât cu valorile densităţii minerale osoase. În schimb, incidenţa crescută a fracturilor vertebrale la femeile vârstnice, faţă de bărbaţii de aceeaşi vârstă, indică un risc crescut, aflat în legătură cu valorile densităţii minerale osoase.
O valoare scăzută a densităţii minerale osoase şi prezenţa fracturii vertebrale iniţiale reprezintă factori de risc al apariţiei fracturilor vertebrale incidentale, atât la femei, cât şi la bărbaţi. Menopauza precoce, obiceiul fumatului şi utilizarea dispozitivelor care asistă mersul sau ambulaţia unei persoane reprezintă doar elemente de risc suplimentare, în special pentru femei.