Celulita conduce la modificarea nedorită şi inestetică în special a siluetei feminine.
Putem considera celulita ca fiind rezultatul asocierii nefericite a următorilor factori:
– anumite obiceiuri alimentare constând în exces caloric şi aport nutriţional neadecvat faţă de necesarul zilnic al organismului, ceea ce conduce la excesul ponderal şi la un dezechilibru dietetic instalat încă din prima copilărie;
– sedentarismul sau lipsa de mişcare într-un mod organizat, precum fitness, gimnastică aerobică, programe sportive combinate, sporturi practicate în aer liber;
– ereditatea, care joacă un rol important;
– promovarea unor obiceiuri nesănătoase, precum consumul de alcool, al anumitor produse alimentare, fumatul;
– lipsa cronică de odihnă, cu instalarea sindromului de oboseală cronică, stresul cotidian, munca în condiţii neadecvate, care promovează şederea ore întregi la birou.
Specialiştii afirmă faptul că există o celulită nechirurgicală, cel mai frecvent întâlnită, care răspunde bine la terapiile medicale conservatoare, constând în aplicarea de creme, împachetări şi masaje anticelulitice locale, dietoterapie, mecanoterapie, presoterapie, vacuumterapie, ultrasonoterapie, tunele cu radiaţii infraroşii, electrostimulare etc.
Dacă celulita asociază şi un exces ponderal, diagnosticat sub forma diferitelor grade de obezitate, poate fi necesară intervenţia chirurgicală sub forma lipectomiilor (îndepărtarea grăsimii, care presupune intervenţie chirurgicală cu cicatrice extinsă) sau doar a lipoaspiraţiilor (cicatrice discretă). Intervenţia chirurgicală este contraindicată în caz de obezitate generalizată, diabet zaharat, celulită episodică, care apare sau dispare în cursul ciclului menstrual, celulita difuză a membrelor inferioare, condiţionată de tulburări circulatorii la nivelul membrelor inferioare.
Ca variantă chirurgicală alternativă, lipoaspiraţia constă în eliminarea depozitelor inestetice de celulită, rezultând doar o cicatrice discretă, de aproximativ câţiva mm, plasată într-o regiune anatomică unde poate fi ascunsă cu uşurinţă de lenjeria de corp. Prin cicatrice se introduce canula aflată în legătură cu un aspirator special. Se produce distrugerea grăsimii subcutanate şi aspirarea ei, fără a se atinge tegumentul. Prin această metodă se poate îndepărta celulita de la nivelul feţei externe a coapselor, feselor, de la nivelul regiunii suprapubiene, de la nivelul abdomenului şi din jurul ombilicului, de la nivelul şoldului şi chiar de la nivelul gleznei. Rezultatele cele mai bune sunt obţinute la persoanele tinere cu piele tonică şi elastică. Cantitatea de celulită care poate fi îndepărtată variază de la caz la caz, fiind permisă doar aspirarea unei proporţii de 60- 90% din masa de celulită. Această metodă nu se indică sau este indicată cu prudenţă în cazul celulitei compacte, când a apărut aspectul de coajă de portocală.
Medicul este în măsură să prezinte avantajele şi dezavantajele fiecărei metode, să expună contraindicaţiile intervenţiei, descrierea efectelor secundare sau aspectele nedorite temporare sau definitive, atunci când este cazul şi să asigure diminuarea impactului eventualelor complicaţii ce ar putea să apară. Pacientele trebuie să fie decise că vor să recurgă la operaţie, tratamentele hormonale fiind contraindicate cu 1-2 luni înainte de intervenţie. Se poate asocia cu succes dietoterapia şi se recomandă stabilizarea greutăţii înainte de operaţie. De asemenea, după un interval de timp de siguranţă, de acord cu medicul care a efectuat intervenţia, se începe un program de masaj şi exerciţii de gimnastică efectuate cu intensitate progresivă.