Hallux valgus (montul) face parte din tulburările de statică ale antepiciorului. Monturile reprezintă proeminenţa capului metatarsian (osul de la baza degetului mare), prin deplasarea sa medial către interiorul piciorului. Nu este vorba despre un os sau cartilaj nou-apărut şi nici despre o redimensionare a osului sau a articulaţiei metatarsofalangiene. Cauzele nu sunt bine cunoscute, dar există însă factori favorizanţi şi factori de risc. Dintre factorii favorizanţi se pot enumera anumite morfotipuri sau tipuri constituţionale ale piciorului care favorizează tulburările de statică. De asemenea, preponderenţa feminină a acestei deformaţii se poate explica prin laxitatea ligamentară tipică, condiţionată hormonal şi exacerbată la pubertate, precum şi de sarcină şi menopauză, când ligamentele antepiciorului se relaxează şi cedează, favorizând deplasarea şi proeminenţa primului metatarsian. Bolile inflamatoare, precum poliartrita reumatoidă, destabilizează întregul picior şi produc, printre altele, un hallux valgus rapid evolutiv, ne avertizează specialiştii. De asemenea, traumatismele antepiciorului, care au fragilizat structurile osteoligamentare şi au modificat raporturile dintre ele, pot conduce la instalarea montului. Printre factorii de risc se identifică încălţămintea incomodă, strâmtă şi cu tocuri, care nu generează hallux valgus dar îl agravează pe cel preexistent, iar istoricul familial joacă un rol important, deoarece fiica moşteneşte piciorul mamei în peste 50% dintre cazuri. Acestor factori li se adaugă configuraţia plată a piciorului, care poate favoriza într-o oarecare măsură apariţia deformaţiei, prin alungirea mecanică relativă a razei I. Nu uităm nici obezitatea sau scăderea ponderală rapidă, care, prin propriile mecanisme de acţiune, pot favoriza apariţia deformaţiei, afirmă specialiştii.
Modalitatea de producere recunoaşte câteva etape evolutive. Articulaţia metatarsofalangiană se află într-un echilibru complex, dar instabil, având ca verigă slabă ligamentul metatarsofalangian medial. Acesta cedează treptat la acţiunea unor stimuli. Stimulul iniţial este dificil de diferenţiat, având în vedere că există două tipuri majore de hallux valgus – cel congenital, care apare la vârsta adolescenţei, şi cel dobândit, care apare la vârsta maturităţii, în jurul instalării menopauzei. Specialiştii descriu producerea unei mişcări locale complexe, în care metatarsianul I se deplasează medial, se roteşte şi se ridică, iar capul proeminează sub piele şi constituie deformaţia tipică. Halucele – degetul mare – se înclină în afară, spre celelalte degete, pe care le obligă să se încalece, şi se roteşte în jurul propriului ax, orientându-şi unghia către interiorul piciorului. În situaţia dată, tendoanele muşchilor extrinseci se constituie într-o coardă care se opune revenirii halucelui la normal, iar ligamentele şi muşchii intrinseci se retractează, iar deformaţia devine ireductibilă. Modificările descrise produc insuficienţă funcţională de sprijin a razei I cu apariţia progresivă de metatarsalgii cu hiperkeratoza plantară (bătături), grife digitale (degete în ciocan), iar deformaţia numită montul croitorului se constituie drept tablou final al deformaţiei complexe.
Pentru eliminarea altor diagnostice, se recomandă examenul radiologic, iar analizele biologice ale sângelui pot diagnostica artropatia gutoasă, poliartrita reumatoidă sau infecţii locale. Evoluţia diferă în funcţie de cele două tipuri de hallux valgus: cel juvenil sau congenital, apare la vârsta adolescenţei, evoluează mai lent şi devine dureros spre vârsta de 40 de ani, iar cel static apare în jurul vârstei menopauzei, cu evoluţie accelerată către o deformaţie complexă a întregului picior. Evoluţia poate fi poate fi oprită prin aplicarea tratamentului chirurgical curativ sau poate fi încetinită prin respectarea măsurilor terapeutice locale, încălţăminte adecvată, exerciţii şi terapie fizicală în scop antialgic şi antiinflamator. Asupra acestor aspecte terapeutice vom reveni cu elemente utile.