Alegerea specialistului ţine cont atât de nivelul de degradare articulară cât şi de etapa evolutivă a bolii artrozice cu decompensare algică şi/sau disfuncţională, dar şi de sezon.
E bine de ştiut că articulaţiile dureroase sunt caracterizate prin scăderea lubrifierii articulare din cauza scăderii nivelului de acid hialuronic din compoziţia lichidului sinovial, prin creşterea nivelului de substanţe inflamatoare, numite prostaglandine, dar şi prin reducerea grosimii cartilajului protector articular.
În 1934, Palmer şi Meyer au izolat acidul hialuronic, o polizaharidă aflată în compoziţia corpului vitros al ochiului de bovină. În literatura de specialitate se menţionează că acidul hialuronic are în structura sa două molecule de zahăr.
În 1996, în concordanţă cu noua nomenclatură pentru polizaharide, a fost propus numele de hialuronan. Pentru prima dată a fost folosit la om în 1980, utilizându-se acidul hialuronic obţinut de la animale.
Healon a introdus soluţia vâscoasă sau vâscoelastică sub formă de gel injectabil, cu utilizare în chirurgia oftalmologică. Ulterior, acidul hialuronic a fost utilizat şi în alte afecţiuni, precum suferinţele articulare, afecţiunile oftalmologice, bolile dermatologice, dar şi în tratamentele cosmetice, intrând în compoziţia cremelor antirid. A nu se pierde din vedere faptul că hialuronanul există în mod normal în organismul uman şi este un component universal al spaţiului extracelular. Hialuronanul se regăseşte în numeroase ţesuturi ale corpului, cum ar fi tegumentul, corpul vitros, cartilajul articular (ca structură componentă) şi lichidul sinovial (rol de lubrifiant, absorbant al şocurilor, mediu metabolic şi filtru al produşilor de catabolism).
Acidului hialuronic joacă rolul de protector al cartilajului, datorită proprietăţilor sale vâscoase, diminuând efectul de frecare dintre suprafeţele articulare. Moleculele de acid hialuronic din lichidul sinovial acţionează ca lubrifiant, protejând suprafeţele articulare de deteriorarea mecanică. Sub presiunea de încărcare articulară, acidul hialuronic din lichidul sinovial acţionează ca un absorbant de şocuri, datorită proprietăţilor sale elastice, protejând cartilajul faţă de forţa compresivă. Acidul hialuronic permite şi o bună troficitate, deoarece moleculele de dimensiuni mici, precum apa, electroliţii, diverşi nutrienţi, pot străbate liber cartilajul şi sinoviala, în timp ce moleculele mari, ca proteinele şi alţi mediatori ai inflamaţiei, străbat cu greu reţeaua de ţesut conjunctiv.
Injectarea acidului hialuronic (a soluţiei vâscoelastice) în articulaţie are ca efect creşterea vâscozităţii şi a gradului de libertate în mişcare al articulaţiei, prin creşterea cantităţii de acid hialuronic a lichidului sinovial, scăderea nivelului de prostaglandine, reducând durerea şi prin îmbunătăţirea calităţii cartilajului articular existent, pe o durată de aproximativ un an.
Pacienţii care pot beneficia de infiltraţie/injecţie intraarticulară cu soluţie vâscoelastică sunt cei cu artroză moderată, care prezintă un grad redus de răspuns la tratamentul conservator clasic, precum cel reprezentat de analgezice orale (paracetamol, tramadol, algocalmin) şi/sau medicaţie antiinflamatoare (oxicami, diclofenac, ibuprofen) sub formă de soluţie injectabilă, comprimate, supozitoare sau geluri antiinflamatoare aplicate extern şi/sau cărora li se asociază procedurile de fiziokinetoterapie şi chiar infiltraţiile intraarticulare cu soluţii steroidiene (cortizon). Principalele articulaţii care beneficiază de efectele profilactice şi terapeutice ale infiltraţiilor cu soluţii vâscoelastice sunt articulaţiile mari, precum şoldul, genunchii, glezna, umărul, cotul şi pumnul.
De menţionat este şi faptul că din studiile efectuate a rezultat un efect redus al infiltraţiilor cu soluţii vâscoelastice în cazul unei artroze avansate. Principalele contraindicaţii sunt reprezentate de: procesul infecţios local – la nivelul locului de injectare -, deoarece se poate introduce germenul în articulaţie; infecţia sistemică cu stare febrilă, deoarece creşte riscul de contaminare articulară şi se impun precauţii în cazul pacienţilor cu tulburări de coagulare sau la cei aflaţi în tratament cu preparate anticoagulante orale, deoarece creşte riscul de sângerare la injectarea în articulaţie.