Preocupările specialiştilor pentru sănătatea femeii gravide s-au adresat necesităţii şi utilităţii unui program de kinetoterapie, dar şi existenţei unor probleme de patologie asociate sarcinii. Exerciţiul fizic la femeia gravidă presupune inducerea unor modificări. Apare astfel întrebarea dacă există sau nu competiţie între musculatura maternă pentru fluxul sanguin, aportul de oxigen şi de glucoză şi musculatura striată implicată în activitatea fizică.

De asemenea, specialiştii s-au preocupat şi de eventuala influenţă negativă a hipertermiei induse de efort asupra produsului de concepţie. Studiile efectuate au arătat însă că nu există nici unul dintre riscurile menţionate, iar efectele exerciţiului fizic nu sunt decât benefice. În cele ce urmează vă vom oferi argumentele, documentate ştiinţific şi dovedite practic, ale avantajelor practicării unui program kinetoterapeutic în sarcină.

Kinetoterapia sau gimnastica în sarcină scade riscul de avorturi spontane cu cariotip cromozomial normal, scade rezistenţa la insulină, existentă în trimestrul trei de sarcină, scade riscul de feţi mari pentru vârsta gestaţională, atât prin ameliorarea toleranţei la glucoză, cât şi prin reducerea depozitelor de grăsimi.

Exerciţiul fizic ar trebui să devină parte componentă a modului de viaţă al femeii gravide, deoarece realizează aşa-numita condiţionare fizică aerobă la efort.

Condiţionarea fizică la efort presupune antrenament în vederea adaptării la efort, cu modularea răspunsurilor aparatelor şi sistemelor în repaus şi la solicitare.

Programul kinetoterapeutic scade riscul instalării depresiei şi a stării de anxietate la viitoarea mamă, cu influenţarea favorabilă a stării psihice postpartum.

Practicarea exerciţiilor fizice menţine tonusul fizic şi psihic al viitoarei mame, în special în postpartum, asigurând şi reducerea riscului de incontinenţă urinară care s-ar putea instala după naştere. Programul de exerciţii indicate este adaptat pentru femeia gravidă la răspunsul organismului la efortul fizic, fiind de 70-75% din alura ventriculară maximă, ceea ce este asemănător cu cel al femeii negravide. Măsurarea parametrilor cardiorespiratori a arătat aceleaşi variaţii ca şi la femeia negravidă.

Orice tip de exerciţiu este folositor, existând totuşi reţineri privind sporturile cu impact crescut asupra organismului, cum ar fi schiatul pe pante abrupte, alpinismul, alergarea în ritm alert, sprintul, ciclismul pe teren denivelat.

Nu se recomandă începerea practicării unui sport solicitant sau nou pe durata sarcinii. Activitatea fizică a femeii gravide trebuie să corespundă cu cea de dinaintea sarcinii, atât ca domeniu sportiv, cât şi ca intensitate. Pentru o femeie care nu a urmat un program de exerciţii fizice constant înaintea sarcinii, se poate începe prin mersul pe jos în ritmul propriu, cu accelerarea ritmului timp de 20-30 de minute, frecvenţa de execuţie fiind de 2-3 ori pe săptămână.

Se mai poate practica înotul, cu efectele benefice ale descărcării de greutatea corpului. Sunt contraindicate scufundările, imersia în apă fierbinte sau rece, sauna. Temperatura apei nu trebuie să depăşească 37°.

Se poate pedala pe bicicleta ergometrică, cu atenţie la poziţia adoptată, evitându-se flexia anterioară a trunchiului, care poate genera durere lombară.

Alte sporturi, cum sunt joggingul, tenisul, antrenamentul de forţă, sporturile de contact, precum volei, baschet, pot fi practicate doar de persoanele antrenate, cu o condiţionare bună la efort şi cu măsuri suplimentare de precauţie.

Articol 55:

Metodologia programului de exerciţii recomandat în sarcină

Precauţii, contraindicaţii

Există anumite principii de care trebuie să se ţină cont la desfăşurarea programului de exerciţii recomandat de specialişti pe durata sarcinii.

Programul de exerciţii fizice se execută de minimum trei ori pe săptămână, pe o durată de cel puţin 20 de minute. Fiecare şedinţă se începe cu 5-10 minute de încălzire, constând în mersul pe jos sau pedalarea la bicicleta ergometrică cu rezistenţă scăzută.

De asemenea, oprirea efortului fizic nu se face brusc, fiind necesară o perioadă de 5-10 minute de răcire/cool-down sau revenire, preferându-se exerciţiile respiratorii şi de stretching. Durata propriu-zisă a exerciţiului, efectuat cu efort intens, nu trebuie să depăşească 15 minute.

Se vor evita perioadele lungi de repaus, în special ortostatismul prelungit, static, fără alte mişcări asociate. După luna a treia de sarcină trebuie evitate exerciţiile din decubit dorsal. Nu se vor practica exerciţiile în atmosferă caldă şi umedă. Se contraindică efortul fizic în timpul stărilor febrile sau al altor afecţiuni intercurente.

Se vor evita activităţile fizice care presupun mişcări sau împingeri bruşte, precum şi cele care necesită flexie completă de genunchi, ridicarea ambelor membre inferioare sau cele de tipul săriturilor, deoarece predispun la dezechilibre accentuate de schimbarea centrului de greutate din timpul sarcinii. De asemenea, se vor evita aplecările complete în faţă, cu flexia şoldurilor.

Pe parcursul desfăşurării exerciţiului fizic este indicat să se monitorizeze alura ventriculară sau frecvenţa cardiacă. Aceasta nu trebuie să depăşească 140/minut. Efortul fizic efectuat pe durata sarcinii presupune o suplimentare adecvată a aportului caloric. Sunt astfel necesare 300 de calorii în mod suplimentar/zi. Cura de slăbire este total contraindicată în timpul sarcinii. De asemenea, este necesară şi o vestimentaţie adecvată, bustieră potrivită pentru a susţine sânii modificaţi în timpul sarcinii, precum şi încalţăminte sport, comodă, care să asigure un sprijin corect al plantei pe sol.

Există o suită de elemente sau precauţii de care trebuie să ţinem cont pe durata desfăşurării programelor de exerciţii: orice fel de scurgeri de lichide din vagin, contracţii uterine persistente, peste 6-8/oră, durere abdominală bruscă sau în zona lombară joasă, sau în regiunea pubiană, absenţa mişcărilor fetale, tumefacţia bruscă a gleznei, mâinilor şi feţei, cefalee severă, bruscă, însoţită sau nu de tulburări vizuale, senzaţie de oboseală, vertij, creşteri ale frecvenţei cardiace şi/sau ale tensiunii arteriale care se menţin şi după oprirea exerciţiului, bătăi cardiace neregulate, durere toracică, anginoasă sau nu.

Contraindicaţiile programului de exerciţii fizice în sarcină sunt: hipertensiunea indusă de sarcina, ruptura membranelor înainte de termen, naşterea prematură, incompetenţa colului uterin, hemoragii de trimestrul doi sau trei, întârzierea în creşterea intrauterină, câştigul ponderal insuficient, sub un kg/lună în trimestrul doi şi trei.

În ultimele săptămâni de sarcină se recomandă prudenţă la exerciţiile efectuate din ortostatism, existând riscul scăderii debitului cardiac.

Ce este electrostimularea şi cum acţionează ea

Aparatele de electrostimulare, electrogimnastică sau gimnastică pasivă furnizează curenţi electrici de joasă frecvenţă, cu impulsuri sau trenuri de impulsuri, modulate în frecvenţă, intensitate sau timp. Frecvenţele utilizate sunt de 30-50 Hz iar durata impulsurilor este cuprinsă între 0,1-5 ms.

Electrostimularea reprezintă din punct de vedere terapeutic, o modalitate de reeducare funcţională a maselor sau grupelor musculare cu forţă musculară scăzută. Electrostimularea mai poate reprezenta şi o variantă rapidă de a câştiga forţă musculară, de a asigura tonus muscular şi rezistenţă la efort.

Un alt aspect al electrostimulării se află în legătură cu obiectivele de scădere ponderală, de întreţinere şi creştere a forţei musculare, cât şi de remodelare corporală prin body building cu ajutorul electrogimnasticii pasive.

Alături de scăderea ponderală, programele de electrostimulare permit şi drenaj venolimfatic, cu îndepărtarea lichidelor stagnante sub formă de edeme, permit şi terapie anticelulitică dar şi de remodelare corporală pe calea creşterii tonusului, forţei şi rezistenţei musculare la efort.

Care sunt avantajele şi dezavantajele, cât şi efectele asupra muşchilor şi a altor ţesuturi

În termeni de specialitate, stimularea muşchiului normal inervat se numeşte electrostimulare musculară izometrică. Electrostimularea se face direct pe masa musculară normoinervată, se realizează contracţii izometrice cu durate variabile, cuprinse între 5-10 secunde, intensităţile fiind variabile, atingând însă pragul metabolic al muşchiului vizat. După şedinţele de electrostimulare izometrică, creşte forţa musculară cu 0,6-3,6% pe şedinţă, acest tip de electrogimnastică fiind o metodã comparabilă cu celelalte metode de creştere a forţei musculare.

După antrenarea muşchilor sănătoşi prin electrostimulare se poate creşte forţa musculară cu un consum energetic redus dar cu randament crescut. Studiile au arătat faptul că, pentru contracţiile voluntare izometrice efectuate cu 75% din valoarea contracţiei maxime, după 5 săptămâni se obţine o ameliorare a forţei musculare de 18%.

Activarea unui muşchi prin electrostimulare conduce la o creştere de forţã musculară şi pe muşchiul aflat pe membrul opus cu 15%, după 5 săptămâni de antrenament prin electrogimnastică.

Câte şedinţe se fac, cum acţionează electrostimularea asupra scăderii ponderale şi cât durează o cură

În gimnastica musculară este activată circulaţia sanguină locoregională şi este activată lipoliza sau topirea depozitelor de grăsime care vor oferi în mod direct suportul activităţii de contracţie musculară desfaşurată.

Concluzia o reprezintă diminuarea depozitelor adipoase, scăderea circumferinţei zonelor vizate de către electrostimulare şi pierderea unor kilograme suplimentare.

Sunt necesare 24-36 de şedinţe de electrostimulare, efectuate cu o frecvenţă de 3 şedinţe săptămânal pentru ca să se constate o scădere ponderală cuprinsă între 3-5 kilograme. Menţinerea şi consolidarea rezultatelor se face prin continuarea şedinţelor cu aceeaşi frecvenţă de 3 şedinţe săptămânal şi asocierea unui regim alimentar care să excudă dulciurile şi făinoasele, grăsimile şi preparatele (prăjituri, produsele de patiserie) care combină toate aceste principii alimentare, numite şi aducătoare de calorii goale. Se vor exclude şi băuturile alcoolice sau nealcoolice dar dulci şi carbogazoase.

Un tratament adecvat trebuie sã dureze cel putin 6 luni şi va fi urmat de o scădere ponderalã de până la 10-15 kilograme.

.

Contraindicaţiile electrostimulării

Prezenţa materialelor de osteosinteză la persoanele operate pentru fractură

Femeile gravide

Copiii în perioadă de creştere, la nivelul nucleilor de osificare

Persoanele cu cardiopatie ischemică, cele cu hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, status post accident vascular, toate aflate în stadii grave sau decompensate

Tulburările de sensibilitate cutanată

Tumorile canceroase sau statusul post neoplasm operat

Epilepsia

Limitele extreme de vârstă, precum copiii sub 16 ani şi adulţii peste 65 de ani

Pe lângă manevrele de presiune efectuate cu degetele (în special cu policele), cu palma, genunchiul, cotul sau cu talpa piciorului, în shiatsu se întâlnesc frecvent manevre de întindere şi de mobilizare pasivă. Deşi ele se pot asemăna cu stretchingul occidental, ele diferă prin faptul că urmăresc traseele meridianelor energetice, nu muşchii tensionaţi. De altfel, masajul occidental şi masajul shiatsu diferă atât conceptual, cât şi practic. Dacă în masajul occidental manevrele sunt lungi, curgătoare, cu ritm variabil, în shiatsu apăsarea blândă şi adaptată caracteristicilor energetice ale corpului este regula de bază.

În timpul unui masaj clasic, pacientul resimte un miriad de senzaţii şi resimte deseori nevoia de odihnă după şedinţă. În schimb, în timpul unui masaj shiatsu, senzaţiile sunt cu mult mai puţin pregnante şi se instalează o stare profundă de calm, care lasă pacientul odihnit şi revigorat.

În shiatsu, central se află conceptul de „ki”. Acest concept, cunoscut în China drept „chi” sau în India drept „prana” desemnează o forţă vitală activă care creează şi susţine viaţa. Conform terapiei shiatsu şi medicinei orientale, atunci când această forţă esenţială circulă liber sănătatea este optimă. Dacă însă se instalează blocaje, apar stagnarea, denaturarea şi boala. Prin manevrele sale, terapeutul shiatsu caută să detecteze obstrucţiile şi să elibereze calea acestei energii. În consecinţă, vindecarea nu este produsă de terapeut, ci de mişcarea liberă a energiei, rolul terapeutului fiind acela de a potenţa influenţa ei latentă.

Curgerea liberă a energiei vitale poate fi vătămată atât de traume directe fizice cât şi de obiceiuri de viaţă incorecte, de lipsa de mişcare, de emoţii şi gânduri negative. Toţi aceşti factori creează tensiune şi dezechilibru în mod implicit. Prin shiatsu, echilibrul necesar sănătăţii este restabilit.
Atingerea este esenţa shiatsului. Atingerea este o formă fundamentală şi extrem de intimă de comunicare. Atingerea transmite, transformă şi conectează. În funcţie de intenţia cu care se atinge se pot transmite mesaje profund negative sau profund pozitive. Această formă de conexiune poate sa rănească, dar poate să şi îngrijească, să răsfeţe, să iubească. De aceea, datorită acestor implicaţii, este absolut necesar ca şi terapeutul shiatsu să se relaxeze în timpul şedinţei şi să se bucure în aceeaşi măsură ca şi pacientul de legătura care se creează pe durata terapiei.
Fie ca e vorba de presiunea pe punctele de acupunctură, de blânde manevre de tracţiune şi întindere a meridianelor de acupunctură, de apăsări profunde pe zone tensionate sau laxe, terapia shiatsu vizează acelaşi efect: păstrarea sau restabilirea sănătăţii prin trezirea capacităţilor latente de vindecare ale omului.

Datorită eficienţei şi naturii sale neinvazive, shiatsu este recunoscut ca o formă eficientă de terapie, fiind din ce în ce mai des întâlnită în cadrul spitalelor, cabinetelor medicale individuale şi cluburilor de sănătate şi, datorită specificului său, continuă să câştige în popularitate cu fiecare tratament dăruit şi primit.