13ian.

Ştiaţi că efectele fotochimice ale luminii sunt produse doar de RUV, deoarece au proprietatea de a acţiona asupra structurilor celulare ale organismului ? Este cunoscut din literatura de specialitate efectul bactericid sau dezinfectant al RUV.

Ştiaţi că efectului bactericid i se adaugă cel trofic asupra plăgilor superficiale tegumentare, prin efectul de stimulare a imunogenezei ?

Ştiaţi că, eritemul actinic sau ultraviolet reprezintă un fenomen fotochimic precoce, fiind urmat de pigmentaţie, ştergerea sa progresivă şi exfolierea epidermului ? Eritemul produs de RUV emise de lampile cu mercur are debut precoce, nu atinge intensităţi mari, dispare în 2-4 zile, fiind urmat de o descuamare periferică slabă şi o pigmentaţie precoce, puţin intensă, cu tentă cenuşie şi care durează 2-4 saptamani. Eritemul produs de RUV provenite din radiaţia solară, are un debut la 4-6 ore, cu un maximum la 3-4 zile, retrocedând în 8-10 zile, fiind urmat de o pigmentaţie cu tentă arămie, mai stabilă în timp. Pigmentaţia melanică a pielii reprezintă un fenomen ce apare în mod obişnuit după expunerea la soare sau la radiaţiile ultraviolete şi infrarosii provenite din surse artificiale. După un interval de timp variabil, pigmentul dispare din tegument, prin îndepărtarea sa odată cu descuamarea celulelor epidermale.

Ştiaţi că rolul biologic jucat de pigmentaţie este multivalent ? Are loc o îngroşare prin hipertrofie a stratului cornos de keratina a tegumentului expus sau iradiat, cu rol protector faţă de fenomenul de supraîncălzire a ţesuturilor. În paralel, are loc o stimulare a creşterii pilozităţii, accentuarea procesului de termoreglare pe calea sudaţiei iar pigmentul melanic stimulează activitatea pielii, asigurând efecte antiinfecţioase.

Ştiaţi că sensibilitatea cutanată faţă de RUV diferă. Se cunosc o serie de factori care influenţează particularităţile individuale ale reacţiilor cutanate faţă de expunerea la RUV, şi anume: statusul sistemului nervos central şi vegetativ, reactivitatea neuroendocrină, vârsta, sexul, grosimea stratului cărnos, starea de umiditate a tegumentului, expunerile anterioare, mediul de viaţă şi de activitate, sezonul, climatul şi regiunea geografică, regiunea cutanată expusă, intervenţia anterioară a altor factori fizici, contexte patologice asociate, tipul sursei de RUV, lungimea de undă şi dozele aplicate.

O atenţie deosebită trebuie acordată fenomenului de sensibilitate anormală a unor persoane faţă de acţiunea RUV, numit şi fotosensibilitate.

Ştiţi efectele RUV asupra organismului uman expus terapiei ? Acestea sunt: stimularea tegumentară, pigmentaţia cutanată, exfolierea cutanată (efectul fiind util în psoriazis şi acnee), producerea vitaminei D cu rol în controlul şi reglarea metabolismului fosfocalcic şi în prevenirea rahitismului. De asemenea, joacă şi rol desensibilizant şi antialergic (se obţine prin aplicarea radiaţiilor ultraviolete pe zone circumscrise, la nivelul suprafeţelor cutanate corespunzătoare zonelor dureroase). Pe această cale sunt ameliorate durerile articulare, inclusiv din artroze sau cele periarticulare (epicondilite, tendinite, miogeloze, fibrozite). Alte efecte sunt reprezentate de stimularea hematopoezei, de efectul dezinfectant (util în plagile superficiale, infecţiile cutanate, ulcerele atone), de stimularea neuroendocrinometabolică generală a organismului uman, conducând la efecte psihologice pozitive.

Contact

13ian.

Durerea lombosacrată se întâlneşte la o proporţie de aproximativ 40% dintre gravide. Ea debutează în a 12-a săptămână de sarcină şi se accentuează în ultimul trimestru. De cele mai multe ori, durerea dispare după naştere, în rare cazuri persistând până la 6 luni postpartum.

Cea mai frecventă localizare a durerii este la nivelul regiunii sacroiliace sau la nivel lombar inferior, putând iradia sau nu pe membrele inferioare, fără să coboare dincolo de fosa poplitee. Localizarea durerii poate fi şi lombar înalt, aspect mai rar întâlnit, având caracter inflamator, ceea ce se traduce prin accentuare nocturnă.

Modificările posturale care însoţesc sarcina asigură echilibrul organismului, în condiţiile în care surplusul de greutate al unei sarcini normale este de aproximativ 12 kg. Uterul începe să crească spre anterior şi în sus, devenind organ abdominal, iar muşchii abdominali sunt destinşi, tonusul lor scăzând. Ei devin incapabili să menţină poziţia neutră a bazinului, iar acesta va bascula anterior. Centrul de greutate al organismului matern se deplasează anterior şi cranial. Consecinţele sunt reprezentate de accentuarea lordozei lombare şi de deplasarea spre posterior a corpului gravidei, din articulaţiile tibiotarsiene.

În urma eliberării unui hormon – relaxina – se produce o creştere a laxităţii articulare, care afectează articulaţiile sacroiliace, simfiza pubiană şi ligamentele longitudinale anterior şi posterior ale coloanei, cu apariţia unor solicitări anormale în aceste structuri bogat inervate. Scăderea tonusului musculaturii abdominale suprasolicită musculatura paravertebrală, care lucrează în regim ineficient (fibra musculară scurtată) din cauza accentuării lordozei lombare. Aceasta va duce, în final, la oboseală. Mecanismul durerii nocturne ar putea fi explicat de această oboseală musculară acumulată pe parcursul zilei, în urma ortostatismului prelungit, căreia i se alătură suprasolicitarea dezvoltată la nivelul articulaţiilor bazinului. Se mai pot adăuga şi modificările circulatorii determinate de uterul gravid, care comprimă vena cavă inferioară, alături de compresiunea structurilor nervoase.

Examenul fizic depistează suferinţe osteoarticulare preexistente sarcinii: discartroze, tulburări staturo-posturale ale coloanei vertebrale, coxartroză, malformaţii vertebrale. Examenul fizic poate evidenţia o posibilă suferinţă neurologică, de tipul radiculopatiilor, sau musculară, de tipul amiotrofiei. Este necesară evaluarea forţei musculare, a sensibilităţii şi a reflexelor osteotendinoase. Radiografia este o investigaţie care trebuie evitată pe parcursul sarcinii, mai ales că, în cel mai multe cazuri, evaluarea clinică este suficientă pentru stabilirea diagnosticului. Se poate recomanda rezonanţa magnetică nucleară în eventualitatea suspiciunii unei radiculopatii care să necesite intervenţie chirurgicală sau injectarea epidurală de preparate steroidiene.

Statisticile arată că aproape 50% dintre femeile gravide au durere lombară inferioară, dar în majoritatea cazurilor este uşoară şi trecătoare, dispărând după naştere. Elementul cel mai important este prevenirea apariţiei acestei dureri. Femeia trebuie încurajată să participe la programe regulate de exerciţii fizice, încă dinainte de a deveni gravidă.

Se consideră că o femeie care este capabilă să efectueze un program de activitate fizică de minimum 45 de minute săptămânal este mai puţin susceptibilă de a prezenta durere lombosacrată pe durata sarcinii. Totuşi, aceste activităţi fizice regulate nu anulează integral riscul apariţiei durerii lombosacrate. Înainte de sarcină trebuie depistate şi corectate eventualele modificări patologice ale coloanei, în special a celei lombare.

13ian.

Termoterapia are domenii de aplicare strâns legate de reacţia organismului la aplicarea factorului termic: cald-rece

Reacţia organismului este generată prin reacţia locoregională dermovasculară şi prin reacţia generală asupra aparatelor şi sistemelor (modificarea frecvenţei cardiace, a frecvenţei respiraţiei şi intensitatea reacţiei subiective a pacientului) la aplicarea stimulului.

Aplicarea de rece produce vasoconstricţie locală pentru 1-2 minute, paloarea tegumentului, urmate de hiperemia activă obţinută prin vasodilataţie.

Aplicarea de cald produce vasoconstricţie de scurtă durată, 10-20 secunde, urmată

de faza de hiperemie activă cu o durată de n x 10 secunde şi de faza finală – hiperemie pasivă, cu vasodilataţie.

Reacţia dermovasculară este o reacţie circulatorie locală, ca răspuns la aplicarea agentului termic. Poate fi însoţită de reacţii asemănătoare la nivelul circulaţiei generale (tegumentare şi mucoase), reacţiile consensuale, dar de intensitate mai redusă, la nivelul vaselor de profunzime ale organelor interne, şi mai puţin la nivel cerebral, precum şi de reacţii inverse faţă de cele menţionate, la nivelul vaselor hepatice.

Reacţia generală a factorului termic asupra organismului uman:

  • Efect relaxant al căldurii asupra sistemului nervos central, recele având efect excitant
  • Efect analgezic până la anestezie şi reducerea sensibilităţii în muşchi şi tendoane prin aplicarea locoregională de rece
  • Creşterea randamentului muscular la aplicările de rece şi de cald de scurtă durată
  • Scăderea tensiunii arteriale la aplicarea de cald
  • Creşterea frecvenţei respiratorii la temperaturi crescute şi scăderea ei, cu respiraţii ample, la aplicarea de rece sub 18°-28°C
  • Vasoconstricţie periferică la aplicare de rece cu scăderea inflamaţiei acute
  • Creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv la aplicare de cald
  • Creşterea catabolismului glucidic şi lipidic la aplicare de cald şi stimulare anabolică la aplicare de rece
  • Modularea adaptabilităţii organismului la aplicările generale de cald (peste 25°C)

Indicaţii generale pentru aplicarea de cald :

  • Sindrom algic/dureros
  • Spasm şi contractură musculară
  • Durere musculară tensională
  • Hiperemie şi accelerarea proceselor metabolice
  • Resorbţia hematoamelor
  • Bursite, tenosinovite, fibrozită, fibromialgie
  • Tromboflebita superficială
  • Inducerea vasodilataţiei pe cale reflexă
  • Boli de colagen vasculare

Principalele contraindicaţii şi precauţii în aplicarea de cald :

  • Inflamaţie acută, traumatism şi hemoragie
  • Tulburări ale mecanismelor de coagulare şi sângerare
  • Tulburări de sensibilitate
  • Incapacitate de a reacţiona, răspunde şi comunica faţă de durere
  • Reglare termică scăzută
  • Neoplazie/cancer
  • Edem/inflamaţie, ischemie
  • Tegumente atrofice
  • Cicatrici tegumentare

Indicaţii generale pentru aplicarea locală de rece :

  • Traumatism musculoscheletal acut; edem, hemoragie, analgezie
  • Sindrom algic
  • Spasm muscular
  • Spasticitatea
  • Metoda adjuvantă în reeducarea musculară
  • Scăderea activităţii metabolice locale şi sistemice

Principalele contraindicaţii şi precauţii în aplicarea de rece :

  • Ischemia
  • Intoleranţa le rece
  • Boala sau fenomenul Raynaud
  • Răspuns presional sever la rece
  • Alergia la rece
  • Tulburări de sensibilitate
13ian.

Masajul este o prelucrare a părţilor moi ale corpului realizată prin acţiuni manuale sau mecanice şi se efectuează în scop fiziologic sau curativ. Părţile corpului care beneficiază de masaj sunt tegumentul, ţesutul moale subcutanat, muşchii, tendoanele şi fasciile, nervii şi vasele periferice, tesuturile şi organele din profunzime.

Masajul exercită efecte directe asupra organismului (menţine sau redă supleţea şi elasticitatea tegumentului şi ţesuturilor subcutanate, activează circulaţia sangvină şi limfatică locoregional) sau poate exercita efecte indirecte, reflexe, produse pe cale umorală şi nervoasă.

Masajul poate fi efectuat în scop fiziologic (îmbunătăţeşte proprietăţile fizice ale ţesuturilor, activează funcţiile organelor sau stimulează circulaţia venolimfatică), în scop profilactic (menţinerea stării de sănătate şi creşterea rezistenţei organismului la agresiuni şi starea de oboseală) sau în scop terapeutic şi de recuperare medicală (în contextul tratamentului complex al unor leziuni sau tulburări funcţionale, status posttraumatisme sau alte afecţiuni).

Masajul regiunilor trunchiului cuprinde:

masajul spatelui (în activităţile sportive, în vederea combaterii oboselii musculare sau asociat foarte bine cu kinetoterapia din insuficienţa musculaturii paravertebrale, din deviaţiile coloanei vertebrale – precum scolioze, hiperlordoze, cifoze accentuate -, din suferinţele cronice degenerative şi inflamatorii ale coloanei vertebrale – precum spondiloza, spondilodiscartroza, spondilita anchilozantă – sau din cadrul altor procese patologice, inclusiv posttraumatice);

masajul peretelui toracic (recomandat în vederea combaterii atrofiilor musculare şi a insuficienţelor funcţionale ale aparatului respirator, în vederea tonifierii stării generale a persoanelor aflate în convalescenţă după boli pleuropulmonare, anemii etc.);

masajul peretelui abdominal (insuficienţele funcţionale ale tractului gastrointestinal, precum constipaţia cronică, sindromul aderenţial postoperator etc.),

masajul membrelor inferioare (drenajul edemelor cauzate de insuficienţa circulatorie venolimfatică, sindromul de oboseală musculară, status posttraumatism, boli cronice degenerative sau inflamatorii cu afectare articulară sau periarticulară),

masajul membrelor superioare (drenaj venolimfatic, inclusiv postmastectomie, sindrom de oboseală musculară, status posttraumatism, boli cronice degenerative sau inflamatorii cu localizare articulară sau la nivelul părţilor moi periarticulare).

La rândul său, masajul general, somatic sau al ţesuturilor aflate la suprafaţa corpului se realizează prin prelucrarea succesivă a tuturor regiunilor şi segmentelor anatomice. Scopurile acestui masaj sunt relaxarea şi înlăturarea senzaţiei de oboseală.

Indicaţiile masajului terapeutic sunt:

Plăgi, contuzii, hemoragii, întinderi, rupturi ale structurilor aparatului locomotor, însoţite de sindrom algic, contractura musculară, tulburări circulatorii şi trofice;

Miozite, tendinite, tenosinovite peritendinite, atrofie, atonie musculară, spasticitate sau pareze;

Fracturile;

Entorsele, luxaţiile, alte inflamaţii articulare, precum artrite, periartrite, artroze, îngroşări cicatriciale, retracţii sau depuneri grăsoase periarticulare;

Leziuni ale nervilor periferici însoţite de tulburări motorii, de sensibilitate şi trofice, precum hipo- sau anestezie, contracturi musculare şi hipertonii, hipotonii, pareze şi paralizii locale;

Tulburări ale funcţiilor respiratorii, cardiocirculatorii (tulburări de ritm cardiac, modificări ale tensiunii arteriale), tulburări trofice şi metabolice, stările de oboseală cronică şi patologică, disfuncţionalităţi ale tubului digestiv, renourinar şi genital.

13ian.

Precauţii, contraindicaţii

Există anumite principii de care trebuie să se ţină cont la desfăşurarea programului de exerciţii recomandat de specialişti pe durata sarcinii.

Programul de exerciţii fizice se execută de minimum trei ori pe săptămână, pe o durată de cel puţin 20 de minute. Fiecare şedinţă se începe cu 5-10 minute de încălzire, constând în mersul pe jos sau pedalarea la bicicleta ergometrică cu rezistenţă scăzută.

De asemenea, oprirea efortului fizic nu se face brusc, fiind necesară o perioadă de 5-10 minute de răcire/cool-down sau revenire, preferându-se exerciţiile respiratorii şi de stretching. Durata propriu-zisă a exerciţiului, efectuat cu efort intens, nu trebuie să depăşească 15 minute.

Se vor evita perioadele lungi de repaus, în special ortostatismul prelungit, static, fără alte mişcări asociate. După luna a treia de sarcină trebuie evitate exerciţiile din decubit dorsal. Nu se vor practica exerciţiile în atmosferă caldă şi umedă. Se contraindică efortul fizic în timpul stărilor febrile sau al altor afecţiuni intercurente.

Se vor evita activităţile fizice care presupun mişcări sau împingeri bruşte, precum şi cele care necesită flexie completă de genunchi, ridicarea ambelor membre inferioare sau cele de tipul săriturilor, deoarece predispun la dezechilibre accentuate de schimbarea centrului de greutate din timpul sarcinii. De asemenea, se vor evita aplecările complete în faţă, cu flexia şoldurilor.

Pe parcursul desfăşurării exerciţiului fizic este indicat să se monitorizeze alura ventriculară sau frecvenţa cardiacă. Aceasta nu trebuie să depăşească 140/minut. Efortul fizic efectuat pe durata sarcinii presupune o suplimentare adecvată a aportului caloric. Sunt astfel necesare 300 de calorii în mod suplimentar/zi. Cura de slăbire este total contraindicată în timpul sarcinii. De asemenea, este necesară şi o vestimentaţie adecvată, bustieră potrivită pentru a susţine sânii modificaţi în timpul sarcinii, precum şi încalţăminte sport, comodă, care să asigure un sprijin corect al plantei pe sol.

Există o suită de elemente sau precauţii de care trebuie să ţinem cont pe durata desfăşurării programelor de exerciţii: orice fel de scurgeri de lichide din vagin, contracţii uterine persistente, peste 6-8/oră, durere abdominală bruscă sau în zona lombară joasă, sau în regiunea pubiană, absenţa mişcărilor fetale, tumefacţia bruscă a gleznei, mâinilor şi feţei, cefalee severă, bruscă, însoţită sau nu de tulburări vizuale, senzaţie de oboseală, vertij, creşteri ale frecvenţei cardiace şi/sau ale tensiunii arteriale care se menţin şi după oprirea exerciţiului, bătăi cardiace neregulate, durere toracică, anginoasă sau nu.

Contraindicaţiile programului de exerciţii fizice în sarcină sunt: hipertensiunea indusă de sarcina, ruptura membranelor înainte de termen, naşterea prematură, incompetenţa colului uterin, hemoragii de trimestrul doi sau trei, întârzierea în creşterea intrauterină, câştigul ponderal insuficient, sub un kg/lună în trimestrul doi şi trei.

În ultimele săptămâni de sarcină se recomandă prudenţă la exerciţiile efectuate din ortostatism, existând riscul scăderii debitului cardiac.

13ian.

Fizioterapia utilizează agenţii fizicali precum: termoterapia, electroterapia (curentul continuu şi cei de putere joasă şi medie), diatermia (curenţii de înaltă frecvenţă), magnetoterapia, fototerapia (RUV, RIR), laserterapia de joasă putere, masajul terapeutic, kinetoterapia (terapie prin mişcare cu varianta sa, hidrokinetoterapia), terapia ocupaţională, tehnici de biofeedback, ale stimulării neuromusculare electrice transcutanate, tracţiuni şi manipulări, recomandarea şi aplicarea de orteze, proteze, prescrierea medicamentelor şi programe nutriţionale adaptate.

Termoterapia este o metodă de tratament nespecific, care utilizează drept agent fizical terapeutic factorul termic, cald sau rece, vehiculat de către diverşi vectori, precum: apa în diferite stări de agregare şi aplicată extern, lumina, aerul, parafina, nămolul, nisipul. Raspunsul terapeutic este concordant atât cu tipologia individuală a pacientului şi reactivitatea acestuia, cu tehnica de aplicare a termoterapiei, metoda aleasă şi dozarea procedurii sau a factorului terapeutic, cât şi cu indicaţiile corecte ale aplicaţiei.

Menţinerea constantă sau între anumite valori a temperaturii mediului intern se numeşte homeotermie. Temperatura centrală a corpului este rezultatul proceselor termogenetice, contrabalansate de cele termolitice. Temperatura organismului uman prezintă însă o serie de variaţii, dependente de: ritmul somn-veghe (ritmul circadian etc), profilul hormonal şi sexul persoanei, ingestia de alimente, vârsta persoanei, administrarea de medicamente, rasă, variaţiile sezoniere şi ale zonei geografice.

Expunerea tegumentului la temperaturi peste 45-46°C nu este confortabilă iar expunerea prelungită la o temperatură de peste 50C poate cauza îmbolnăviri. Temperaturile aflate sub 13°C nu sunt confortabile iar daca corpul este răcit sub 28°C poate apărea decesul. Zona de neutralitate termică în aer este cuprinsă între 26-30°C. Temperatura de confort termic pentru o persoana îmbrăcată se află în jurul valorii de 21°C şi neîmbrăcată în jurul valorii de 28°C.

Hidrotermoterapia se referă la o serie de proceduri care utilizează apa simplă aflată la diferite temperaturi, ele concretizându-se prin băi generale sau parţiale în care sunt imersate segmente sau întreg corpul uman. Ca şi procedurile de termoterapie, băile se clasifică în funcţie de temperatura apei, de durata procedurii, de suprafaţa corpului tratată şi se supune unor reguli metodologice, ţinând cont de o serie de indicaţii şi contraindicaţii.

Crioterapia este o modalitate terapeutică aparte, reprezentând aplicarea locoregională a unor temperaturi aflate sub 0 grade, principalii vectori fiind gheaţa, aerul rece şi apa cu o temperatură aproape de cea de îngheţ. De menţionat şi faptul că scăderea temperaturii locoregionale se poate obţine şi chimic, pe calea terapiei topice medicamentoase. Beneficiile terapeutice sunt mult mai consistente în contextul patologiei inflamatorii şi algice, în comparaţie cu alte metode clasice.