Doctor Georgiana Tache
  • Recuperare
  • Nutritie
  • Dezvoltare Personala
  • Despre mine
  • BLOG
    • Articole
    • Video
  • Contact
13ian.

A preveni boala este mai usor decat a o trata

by Dr. Georgiana Tache

– Controlul medical periodic –

Prevenirea sau profilaxia unei boli este cu mult mai benefică în comparaţie cu tratarea ei.

Doctorul de familie trebuie să facă programările la examinările clinice, cât şi la controalele paraclinice (analize de laborator dar şi alte investigaţii), în funcţie de: sex, vârstă, de antecedentele medicale (alte boli avute în trecut), antecedentele familiei, factorii de risc la care ne expunem zilnic (stil de viaţă, mod de alimentaţie, locul de muncă).

Vă prezentăm o listă care cuprinde principalele controale medicale.

Copiii de la naştere la 16-18 ani

Valorile tensiunii arteriale (începând cu vârsta de 3 ani)

Testul anual pentru depistarea infecţiei cu Chlamydia (pentru adolescente)

Control stomatologic sau dentar (începând cu apariţia primului dinte)

Măsurarea circumferinţei capului (de la naştere la 2 ani)

Control ORL (de la naştere la 3-5 ani, apoi ocazional)

Aprecierea înălţimii şi greutăţii corporale (începând cu 3 ani, neuitând să se calculeze indexul masei corporale)

Imunizările sau vaccinurile (antihepatita B, DifteroTetanoPertusis, Haemophilus influenzae tip B, antipolio, antirujeola, antirubeola, varicela, pneumococ, antihepatita A, antigripal)

Control oftalmologic (începând de la 3 ani).

Femeile

Nivelul colesterolului sanguin. Se începe la 20 de ani şi se controlează din 5 ani în 5 ani după împlinirea vârstei de 45 de ani

Valorile tensiunii arteriale (cel puţin o dată la doi ani)

Mamografie sau ecografie mamară efectuată anual, după împlinirea vârstei de 40 de ani. Controalele clinice însă trebuie să înceapă de la 20 de ani, cu o frecvenţă de unul la 3 ani, până la împlinirea vârstei de 40 de ani. Femeile aflate la risc de a face cancer de sân trebuie să-şi facă controalele medicale periodice mai frecvent, în acord cu medicul specialist

Testul periodic de identificare a cancerului colorectal, începând cu vârsta de 50 de ani

Control stomatologic sau dentar

Nivelul glicemiei sanguine (se realizează din 5 în 5 ani, începând cu vârsta de 45 de ani, pentru a identifica eventuala apariţie a diabetului zaharat tip II)

Imunizările sau vaccinările (rapel antitetanic la 10 ani, vaccin antigripal anual peste 50 de ani şi vaccin antipneumococic peste 65 de ani)

Osteodensimetrie după 65 de ani

Examenul colposcopic şi testul Papa Nicolau se recomandă femeilor active sexual sau care au peste 21 de ani, cu o frecvenţă de 1-3 anual. După vârsta de 30 de ani, femeile care au prezentat trei astfel de examene efectuate consecutiv, în limite normale, le vor face pe următoarele la 2-3 ani

Control oftalmologic (anual între 20-29 de ani, de două ori pe an între 30 şi 39 de ani şi la 2-4 ani între 40 şi 65 de ani). Peste vârsta de 65 de ani se vor urmări: apariţia cataractei, a glaucomului, a degenerescenţei maculare s.a., cu o frecvenţă de 1-2 controale efectuate anual.

Bărbaţii

Nivelul colesterolului sanguin. Se începe la 20 de ani şi se controlează din 5 în 5 ani după împlinirea vârstei de 35 de ani

Valorile tensiunii arteriale (cel puţin o dată la doi ani)

Testul periodic de identificare a cancerului colorectal, începând cu vârsta de 50 de ani

Control stomatologic sau dentar

Nivelul glicemiei sanguine (se realizează din 5 în 5 ani, începând cu vârsta de 45 de ani

Imunizările sau vaccinările (rapel antitetanic la 10 ani, vaccin antigripal anual peste 50 de ani şi vaccin antipneumococic peste 65 de ani)

Testul anual al antigenului specific prostatei (peste 50 de ani)

Control oftalmologic (anual între 20 şi29 de ani, de două ori pe an între 30 şi 39 de ani şi la 2-4 ani între 40 şi 65 de ani).

13ian.

Suferintele piciorului (Partea I)

by Dr. Georgiana Tache

Practica medicală arată faptul că cea mai comună cauză a durerii plantare este fasciita plantară. Aceasta constă în inflamaţia fasciei plantare, care este un ţesut fibros situat între piele şi ţesutul grăsos subcutanat, având rolul de a uni călcâiul cu degetele picioarelor.

Fascia asigură şi susţine arcul longitudinal al piciorului.

Inflamaţia prelungită a fasciei plantare va conduce la depunerea de calciu la locul de inserţie al fasciei pe os, cu apariţia unui cioc sau osteofit calcanean.

Fasciita este cauzată de supraîncărcarea ponderală, de ortostatism prelungit, dar şi de alte cauze mecanice sau traumatice, precum şi de utilizarea defectuoasă a dispozitivelor ajutătoare pentru mers, fiind necesară astfel consultarea unui specialist.

Ce recomandări vă putem face?

  •  masaţi 5-7 minute călcâiul cu un cub de gheaţă şi aplicaţi un gel antiinflamator,
  •  purtaţi doar încălţăminte cu susţinătoare plantare, inclusiv la nivelul călcâiului,
  •  verificaţi înălţimea convenabilă a tocului la încălţămintea purtată, pentru a nu se produce durere la mers,
  •  exerciţii de întindere (stretching) şi tonifiere a fasciei plantare, dar şi a musculaturii intrinseci a piciorului, care stabilizează arcul plantar,

     Piciorul plat

Reprezintă o situaţie des întâlnită şi constă în prăbuşirea arcurilor piciorului, însoţită de rotaţia internă sau inversia piciorului, vizibilă la nivelul gleznei.

Piciorul plat este produsul unor anomalii în ceea ce priveşte alinierea oaselor piciorului, al unei hiperlaxităţi ligamentare, al unui dezechilibru muscular sau al unei combinaţii între aceste stări de fapt.

De cele mai multe ori, este necesar un examen podometric, deoarece problemele apărute la nivelul piciorului se pot răsfrânge asupra genunchilor, şoldurilor şi coloanei vertebrale.

Piciorul plat este evident de la naştere, dar poate să apară şi pe parcursul vieţii, ca urmare a suprasolicitărilor la care este supus piciorul.

Piciorul plat atrage şi simptomele caracteristice piciorului obosit, precum artroza, fasciita şi osteofitoza calcaneană, apariţia bătăturilor, bunioanelor sau monturilor şi a bursitelor.

Nu uitaţi că durerile musculaturii gambiere pot proveni tot de la un picior plat neglijat, în încercarea de a compensa instabilitatea piciorului. Specialistul ar putea recomanda atât purtarea unei orteze la mers, cât şi adaptarea corespunzătoare a încălţămintei purtate.

    Bătăturile

Reprezintă hiperkeratoze ale pielii piciorului sau îngroşarea stratului ei superficial, ca urmare a presiunii exagerate exercitate asupra ei. Bătăturile se formează la locul în care proeminenţele osoase iau contact, presează şi se freacă de pereţii pantofilor sau de sol. Ele apar pe vârful degetelor sau la locul de contact al acestora cu suprafaţa de sprijin.

Cauzele apariţiei bătăturilor sunt: pantofii nepotriviţi ca dimensiune, degetele deformate, ciorapi strâmţi, abraziunile sau lipsa de finisaj din încălţăminte, care oferă suprafaţa de frecare cu degetele, mersul prelungit în pantă descendentă.

Complicaţiile bătăturilor pot fi următoarele: apariţia unei bursite (formarea unui sac dureros, plin cu fluid inflamator, sub bătătură), dezvoltarea unui ulcer pe tegument (o mică lipsă de piele), dificultatea de a purta orice fel de încălţăminte.

    Ce este de făcut?

  •  evitarea purtării pantofilor necorespunzători, ca formă şi ca dimensiune
  •  se vor purta ciorapi sau şosete confortabile
  •  se vor utiliza produse abrazive de îngrijire a pielii picioarelor, care reduc grosimea bătăturii
  •  se va asigura scăderea presiunii locoregionale de la nivelul bătăturii.

Bunioanele sau monturile şi hallux valgus

Reprezintă o deformare des întâlnită a antepiciorului, mai ales la persoanele de sex feminin care poartă încălţăminte cu calapod îngust, tocuri şi vârf ascuţit.

Ele constau într-o subluxaţie a capetelor articulaţiei de la baza degetului mare, dintre prima falangă şi primul metatarsian.

Capul degetului mare se va deplasa către celelalte, iar baza acestuia către linia mediană a corpului. Această deformare poate fi determinată genetic şi condiţionată de o serie de factori şi se numeşte hallux valgus.

Piciorul plat şi mersul pronat (cu piciorul spre în afară) pot conduce la apariţia bunioanelor sau a monturilor. De cele mai multe ori, hallux valgusul este însoţit şi de deformarea celorlalte degete, numită degete în ciocan.

Care sunt modalităţile prin care putem să evitam apariţia lor sau cum reuşim să tratăm bunioanele sau monturile? Nimic mai simplu:

  •  evităm să purtăm timp îndelungat pantofi strâmţi, cu tocuri înalte şi eventual cu vârful ascuţit
  •  sunt de preferat pantofii numiţi ortopedici, care prezintă talpă cu susţinătoare perforate ale arcurilor sau bolţilor plantare, permiţând în acelaşi timp şi vehicularea un flux de aer, la fiecare pas
  •  scăderea ponderală la persoanele supraponderale sau obeze
  •  evitarea ortostatismului prelungit sau a mersului pe distanţe lungi la persoanele cu predispoziţie de a dezvolta bunioane, după efectuarea podometriei şi a consultului de specialitate
  •  utilizarea unor susţinătoare plantare personalizate sau a unor orteze
  •  medicaţie corespunzătoare, fizioterapie, laserterapie, gimnastică medicală, reflexoterapie, acupunctură, presopunctură, eventual intervenţie ortopedico-chirurgicală.

Tratamentul ortopedico-chirurgical este urmat de program de fizioterapie şi reeducare funcţională.

Partea anterioară a piciorului are rol important în mers, dând ultimul impuls în pasul posterior.

Recuperarea după intervenţie interesează mobilitatea articulaţiei metatarso-falangiene, permiţând rularea tălpii în mers de la călcâi spre vârf şi, în special, mobilitatea degetului, care este necesară în mers. Fără această mobilitate mersul rămâne şchiopătat, asemănător celui din coxopatii.

Recuperarea începe în primele zile după operaţie, prin mobilizarea pasivă a degetelor, metatarsienelor şi a gleznei, însoţită de un masaj circulator pe musculatura gambei şi insistând cu manevre de frământat pe muşchii triceps sural şi gambier.

Se fac mişcări active, de flexie-extensie din gleznă şi degete, iar mai târziu, şi mişcări cu degetul mare.

Mersul se începe fără a rula talpa cu piciorul răsucit în afară, evitând sprijinul pe partea anterioară a labei. Când durerea cedează, bolnavul rulează talpa de la călcâi până la degetul mare.

În concluzie, se vor efectua:

  •  masajul gambei (triceps şi gambier)
  •  mobilizare pasivă, apoi activă, a degetelor şi în special al degetului mare
  •  corectarea mersului

      Piciorul strâmb, varus ecvin congenital

Este o deformaţie întâlnită mai frecvent la băieţi (65%, unilateral sau frecvent bilateral.

Este deformaţia labei piciorului în ecvin, în varus şi cu adducţia părţii anterioare.

Deformaţia interesează întâi oasele piciorului, apoi musculatura şi ligamentele, care sunt dezechilibrate. Grupele musculare de pe faţa internă sunt scurtate (supinătorii şi adductorii), iar cele de pe faţa externă sunt hipotone, atrofiate (pronatorii şi abductorii).

Cauzele sunt opririle în dezvoltarea embrionară şi dezechilibrele neuromusculare.

Sprijinul se face pe exteriorul piciorului, care este scobit, iar laba piciorului este în supinaţie. La noul născut se aplică manevre manuale, zilnic, apoi fixare cu bandaje în poziţie corectă sau folosind atela. La copiii peste trei luni reducerea se face cu ajutorul atelelor corectoare, succesive sau prin operaţii pe tendoane şi os la deformaţiile ireductibile. Se recomandă tonifierea musculaturii în sens corector şi recuperarea mobilităţii.

13ian.

Picioarele noastre ne sustin o viata intreaga, noi de ce nu am avea grija de ele?

by Dr. Georgiana Tache

Picioarele poartă greutatea corpului pe toată durata vieţii. Ele sunt supuse, astfel, diferitelor contexte suprasolicitante, precum:

  • ortostatismul sau statul prelungit în picioare,
  • mersul timp îndelungat, uneori în ritm alert, cu purtarea unor greutăţi, inclusiv kilogramele în plus (supraponderalitate, obezitate, sarcina etc.), peste greutatea corporală normală,
  • alergarea/joggingul sau practicarea unor sporturi în mod neadecvat sau suprasolicitant,
  • încălţămintea neadecvată (ca dimensiuni, formă, înălţime a tocurilor, grosimea tălpii, materialul din care este confecţionată, calitatea finisajelor, modelul).

Picioarele încep să sufere şi să prezinte probleme de sănătate ca urmare a stresului suportat zi de zi. Iată doar o parte a listei suferinţelor îndurate de picioarele noastre:

  • senzaţia de picioarele grele şi obosite,
  • senzaţia de înţepături în talpă,
  • durerile la nivelul articulaţiilor gleznei şi articulaţiilor mici ale degetelor,
  • apariţia ciocurilor sau osteofitelor în călcâi,
  • inflamaţia fasciei plantei sau tălpii, cu dureri la mers, la urcatul şi coborâtul scărilor, la purtarea anumitor pantofi,
  • bătăturile,
  • unghiile încarnate,
  • montul sau bunionul şi inflamaţia locală, numită bursită a articulaţiei degetului mare,
  • prăbuşirea bolţii plantare cu apariţia piciorului plat.

Avem în vedere, pe de o parte, faptul că picioarele sunt unele dintre cele mai solicitate părţi ale corpului şi, pe de altă parte, faptul că ele primesc doar o mică parte din atenţia noastră zilnică. Acesta este şi motivul pentru care o mulţime de persoane constată că au o serie de probleme de sănătate ale picioarelor lor.

Să trecem în revistă cele mai frecvente suferinţe şi probleme la care pot fi supuse picioarele noastre, precum şi cauzele care le produc.

Mirosurile neplăcute ale picioarelor pot avea drept cauze:

– purtarea unor pantofi închişi ermetic, care nu lasă picioarele se respire sau purtarea unor şosete ori ciorapi din nailon, pe toată durata zilei, fără a fi schimbaţi;

– îngrijirea precară a picioarelor, având în vedere faptul că acestea necesită o atenţie suplimentară datorită ph-ului pielii (care se modifică prin prezenţa transpiraţiei şi care permite unei bacterii saprofite, care trăieşte la suprafaţa pielii, să treacă la acţiune).

Piciorul atletului sau Tinea pedis. Tinea pedis este o ciupercă ce trăieşte la întuneric şi se hrăneşte cu materia organică reprezentată de keratină. Această suferinţă este dezvoltată de sportivii care stau mult timp încălţaţi cu pantofi sport şi care desfăşoară activitate sportivă însoţită de transpiraţie abundentă.

Cea mai comună cauză a durerilor de călcâie este fasciita plantară. Aceasta constă în inflamaţia fasciei plantare, un ţesut fibros situat între piele şi ţesutul grăsos subcutanat, care are rolul de a face legătura între călcâi şi degetele picioarelor.

Piciorul plat reprezintă o situaţie des întâlnită şi constă în prăbuşirea arcurilor piciorului, însoţită de rotaţia internă sau inversia piciorului, constatată la nivelul gleznei.

Bătăturile reprezintă hiperkeratoze ale pielii piciorului sau îngroşarea stratului superficial, ca urmare a presiunii exagerate exercitate asupra ei. Bătăturile se formează la locul în care proeminenţele osoase iau contact, presează şi se lovesc de pereţii pantofilor.

Bunioanele sau monturile reprezintă o deformare des întâlnită a antepiciorului. Ele se întâlnesc adesea la persoanele de sex feminin care poartă încălţăminte cu calapod îngust, tocuri şi vârf ascuţit.

13ian.

Echipamentele de fitness si programele de gimnastica de intretinere, recuperare si remodelare corporala

by Dr. Georgiana Tache

Specialiştii din domeniu vă îndeamnă să priviţi cu încredere programele de gimnastică efectuate cu ajutorul echipamentelor specializate!

Atâta timp cât ele se desfăşoară sub supravegherea unei persoane cu pregătire şi experienţă, aceste programe vă vor aduce doar beneficii. Vă ajută la păstrarea stării de sănătate, la recuperarea unor deficite funcţionale instalate după o boală, dacă este cazul, sau vă asistă în efortul dumneavoastră de a arata bine şi de a fi în perfectă formă.

O primă întrebare care se ridică este: să merg la o sală de gimnastică sau să-mi achiziţionez aparatele şi să practic activitate fizică la domiciliu ? Devine investiţia în echipamente de gimnastică o decizie fericită? Apoi vine şi întrebarea: am făcut alegerea sau achiziţia corectă? Şi dacă mai stăm mult pe gânduri, se mai iveşte o întrebare, firească: există cumva riscul unor accidente sau incidente nedorite utilizând echipamentul de gimnastică la sală sau la domiciliu ?

Iată câteva dintre întrebările la care vă propun să răspundem împreună.

Starea de sănătate şi gimnastica reprezintă două noţiuni aflate în înterdependenţă.

Majoritatea centrelor sau sălilor de fitness, gimnastică aerobică sau a celor de întreţinere şi recuperare a deficitelor funcţionale ar trebui să funcţioneze având specialişti în domeniu, precum profesor de gimnastică, antrenor de fitness, medic specialist în întreţinere şi recuperare medicală, kineto sau fiziokinetoterapeut.

Echipamentul de fitness sau de gimnastică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

să fie dotat cu monitoare şi senzori pentru frecvenţa cardiacă, nivelul efortului atins, contorizarea numărului de calorii arse

să fie adaptat nivelului propriu de efort şi la starea iniţială de antrenament fizic

să-şi adapteze parametrii de funcţionare la eventualele afecţiuni de care suferim (boli cardio-vasculare, pulmonare, venolimfatice, arteriale, suferinţe ale aparatului locomotor) sau unor deficienţe funcţionale pe care le putem avea (atrofie musculară după purtarea unui aparat gipsat, corset, orteze, repausul la pat după o gripă sau o criză de lumbago)

să prezinte un design plăcut, atragător, să nu produca zgomot la utilizare, să fie curat

să aiba dimensiuni corespunzătoare scopului urmărit şi spaţiului alocat

să fie adaptabile propriilor dimensiuni ale segmentelor corpului

să fie confortabile iar mişcările pe care le promovează să fie uşor de învăţat şi de executat

să fie de calitate iar părţile componente să fie uşor de manevrat

să includă componente care se adresează atât antrenamentului aerobic (fitness aerobic), cât şi celui de creştere a forţei şi rezistenţei

să permită efectuarea exerciţiilor de stretching şi antrenamentul musculaturii abdominale.

Programele urmate trebuie să se desfăşoare cu o frecvenţă de trei şedinţe săptămânal, să fie atractive prin succesiunea mişcărilor executate şi a aparatelor folosite şi să prevină apariţia fenomenului de oboseală.

Dacă vorbim despre programe de recuperare medicală, ele ar trebui să se desfăşoare zilnic, pe o durată de timp stabilită de medicul specialist de recuperare medicală.

Antrenamentul aerobic sau fitness-ul aerobic, antrenamentele de creştere a forţei şi rezistenţei musculare, stretching-ul, programele de relaxare şi de întreţinere, cele de remodelare corporală au ca principal scop menţinerea stării de sănătate, a capacităţii noastre vitale, a bunei functionalităţi a aparatelor şi sistemelor corpului, la creşterea rezistenţei globale a organismului faţă de agresiunile microbiene sau virale (infecţii sau gripă) şi la eliberarea de stresul la care suntem supuşi zilnic.

13ian.

Gonartroza – o noua abordare, terapia prin miscare

by Dr. Georgiana Tache

Artroza genunchiului sau gonartroza este termenul generic dat bolii reumatismale cu localizare la nivelul acestei articulaţii. Se caracterizează prin durerile de genunchi apărute în special la mişcarea articulară efectuată cu încărcare (urcatul-coborâtul scărilor), la ortostatismul prelungit (statul în picioare), la schimbarea unei poziţii menţinute mai mult timp (în şezut) ori ca o oboseală dureroasă care se instalează în a doua parte a zilei (spre seară) după efortul articular constant efectuat pe parcursul zilei.

Gonartroza poate presupune şi mărirea în volum sau tumefacţia, semne de inflamaţie articulară cu roşeaţă şi creşterea temperaturii locale; se mai poate constata o deviaţie axială a articulaţiei genunchiului, de tipul genu valgum sau varum (picioare în X sau în O), instabilitate articulară sau nesiguranţă relatată de pacient, ori se poate instala o limitare dureroasă a mişcării din articulaţia genunchiului, numită redoare articulară.

La examenul clinic se mai pot identifica tulburări circulatorii venolimfatice ale membrelor inferioare, cu trasee venoase bine exprimate sau pachete varicoase şi edeme gambiere sau tulburări trofice ca fiind semne ale insuficienţei venoase cronice. Se poate constata supraponderalitate, în special la persoanele de sex feminin, şi se pot consemna în antecedente traumatisme prin cădere sau entorse de genunchi la ambele sexe, cu uşoară predominanţă la sexul masculin. De cele mai multe ori, persoanele cu gonartroză fie nu participă la un program de întreţinere a condiţiei fizice şi prezintă aşa-numitul sindrom de decondiţionare fizică la efort, dar care, în mod paradoxal, îşi suprasolicită articulaţiile portante printre care şi genunchii, alături de şolduri şi glezne, fie încep brusc o activitate sportivă, fără o încălzire sau pregătire articulară prealabilă.

În literatura de specialitate se subliniază faptul că etiologia şi evoluţia artrozei nu sunt atribuite unui singur ţesut, precum cartilajul articular, existând posibilitatea să fie determinate de suferinţa localizată la oricare ţesut al articulaţiei genunchiului, precum osul subcondral, sinoviala, capsula, musculatura periarticulară, terminaţiile nervoase senzitive şi meniscurile. Ligamentele stabilizatoare ale articulaţiei se adaugă la celelalte elemente structurale.

Alături de laxitatea ligamentară care conduce la instalarea artrozei se află şi instabilitatea cauzată de scăderea tonusului musculaturii periarticulare, care poate conduce la artroza genunchiului. Se cunoaşte faptul că muşchiul cvadriceps asigură stabilitatea anterio-posterioară a genunchiului. Prin urmare, hipotonia cvadricipitală nu este consecinţa genunchiului gonartrozic dureros, ci devine un factor de risc pentru creşterea incidenţei gonartrozei. Având în vedere tratamentul artrozei, este logic să considerăm corectarea anomaliilor mecanice în loc să dezvoltăm o reţea de agenţi farmacologici şi biologici.

Prin urmare, terapia prin mişcare pare să devină pivotul terapiei gonartrozei încă din fazele incipiente, prevenind necesitatea aplicării unor terapii complexe, precum cea medicamentoasă (antiinflamatoare-antialgică), suplimentele articulare şi terapia fizicală. Electrostimularea musculaturii slăbite se alătură cu succes terapiei prin mişcare.

13ian.

Metodologia programului de kinetoterapie in timpul sarcinii

by Dr. Georgiana Tache

Programul de kinetoterapie al femeii gravide poate fi sistematizat astfel: menţinerea unei posturi corecte şi includerea într-un program regulat de exerciţii fizice, cu accent pe biomecanica lombară. Postura neutră a coloanei vertebrale reduce stresul mecanic lombar, previne atât accentuarea lordozei lombare, cât şi inversarea acesteia.

Încălţămintea cu toc accentuează lordoza lombară şi creşte stresul de forfecare la nivelul coloanei lombare şi la nivelul sacrului. Din acest motiv, gravida va fi sfătuită să poarte încălţăminte cu talpă ortopedică sau cu toc jos.

Tendinţa de deplasare a umerilor spre spate, care apare la ortostatismul prelungit, accentuează în mod suplimentar lordoza lombară. Aşezarea picioarelor pe un taburet scade solicitarea coloanei lombare şi relaxează musculatura paravertebrală. Recurgerea la această poziţie le este indicată gravidelor care sunt obligate să stea pe scaun timp îndelungat.

Se recomandă purtarea unei centuri elastice trohanteriene, menită să reducă mult durerile lombosacrate. În cazul durerii nocturne se recomandă decubitul lateral, cu o pernă plasată sub abdomen şi o altă pernă între picioare.

Femeia gravidă trebuie să înveţe corect un program de exerciţii simple, al căror scop este să crească rezistenţa structurilor musculo-ligamentare. Exerciţiile trebuie să menţină poziţia neutră lombară, să promoveze eficient biomecanica şi să scadă stresul lombar. Ele pot preveni sau reduce durerea lombară şi pe cea sacroiliacă, dar nu şi durerea nocturnă. Exerciţiile trebuie să fie simple şi să fie învăţate cu un cadru specializat. Femeia gravidă trebuie să fie supravegheată, cel puţin în prima perioadă de însuşire a exerciţiilor.

Exerciţiile asigură: poziţia neutră a coloanei, retroversia bazinului, scăderea stresului lombar, cu promovarea în ansamblu a eficienţei biomecanice.

Exerciţiile de tonifiere a musculaturii abdominale se vor practica doar pe parcursul primei luni de sarcină. De aceea, este corect ca tonifierea peretelui abdominal să se facă înainte de sarcină. Singurele exerciţii care pot fi continuate fără riscuri pe perioada gravidităţii sunt cele de tonifiere a muşchilor transverşi abdominali, care au rol în susţinerea abdomenului şi în expulzia fătului. Aceste exerciţii se execută din patrupedie.

La exerciţiile din decubit dorsal se renunţă din luna a treia de sarcină.

Tratamentul fizical are o utilizare restrânsă şi se raportează la toleranţa individuală. Aplicaţiile locale de căldură sau de gheaţă sunt utilizate în scop analgezic şi antiinflamator. Căldura are rol reconfortant, recele este bun antialgic.

Pentru femeile gravide se foloseşte fără riscuri stimularea electrică nervoasă transcutanată (TENS), care exercită o acţiune antialgică prin fenomenul de „blocare a porţii”. TENS este o metodă analgetică sigură atât pentru mamă, cât şi pentru făt, iar aplicarea sa câştigă tot mai mult teren, mai ales în situaţiile refractare sau contraindicate pentru terapia antialgică clasică.

Sunt contraindicate băile whirlpool, manipulările articulare şi procedurile electrice altele decât TENS. Reamintim că băile cu temperaturi mai mari de 37° sunt contraindicate. De asemenea, se contraindică şi băile cu temperaturi reci, sub 20°.

Tratamentul medicamentos constă în administrarea acetaminofenului (Paracetamol). Alte antialgice sau antiinflamatorii nesteroidiene trebuie evitate în cursul sarcinii.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • …
  • 28

Recent Posts

Terapia hiperbara cu oxigen (oxigenoterapie)

Terapia hiperbara cu oxigen (oxigenoterapie)

februarie 16, 2022

Arhiva

  • februarie 2022
  • iunie 2021
  • ianuarie 2021
  • august 2020
  • mai 2020
  • noiembrie 2018
  • octombrie 2014
  • septembrie 2012
  • aprilie 2012
  • martie 2012
  • februarie 2012