13ian.

 

Durerea musculoscheletală se referă la suferinţa algică ce poate fi localizată la oricare dintre structurile sau elementele componente ale aparatului locomotor.

Cauzele acestei dureri pot fi de natură diferită: posttraumatică, inflamatorie, infecţioasă, degenerativă sau malignă.

Diagnosticul diferenţial al durerii musculoscheletale acute este important şi se va face raportat la structura interesată.

Osul poate fi afectat ca urmare a unei fracturi (traumatism acut, fractură de stres sau oboseală acută, fractură de compresiune sau suprasolicitare), prin dislocare, ca urmare a prezenţei unei metastaze sau din cauza altor leziuni osoase intrinsece, precum chistul osos, osteomul, hemangiom etc.

La rândul sau, articulaţia poate fi sediul unei suferinţe dureroase cauzate de o afecţiune cartilaginoasă, de exemplu ruptura de menisc, degenerarea structurii (ca în boala artrozică), de o inflamaţie locoregională (artrita) sau de dislocarea unui fragment rupt.

De asemenea, lichidul sinovial poate fi sediul durerii în cazul gutei, pseudogutei sau a unei infecţii. Ligamentele pot fi şi ele rupte, întinse, contractate şi determină, la rândul lor, durere musculoscheletală locoregională.

Capsula sau bursele se regăsesc şi ele pe lista afecţiunilor care generează durere musculoscheletala acută, atunci când sunt inflamate. Pintele osteofitic, atunci când există, este şi el responsabil de durerea musculoscheletală locoregională acută.

Nu vom uita din lista noastră nici muşchii şi tendoanele aferente lor, care se pot întinde sau rupe, se pot contracta, pot prezenta semne de oboseală sau slăbire sau pot fi inflamate. Nu vom pierde din vedere afecţiunile musculare intrinsece (miopatiile), nici punctele trigger sau tender ale durerii din context miofascial şi nici inflamaţia tecilor sinoviale ale tendoanelor (tenosinovite).

Nervul, la rândul său, poate fi comprimat la nivelul rădăcinii sale, şi unii dintre noi ştim ce înseamnă să ai o criză de lombosciatică sau la nivelul traseului său periferic, cu nevralgiile consecutive (intercostală, cervicală). Nervul poate fi afectat prin traumatism direct sau prin boli dismetabolice, precum diabetul zaharat (neuropatia diabetică).

Capitolul privind biomecanica nu este nici el mai prejos, deoarece cunoaştem cu toţii ce înseamnă să te doară spatele, atunci când menţinem prea mult poziţia şezând în scaunul din faţa biroului, a calculatorului sau când am condus maşina sute de kilometri, sau atunci când stăm prea mult în picioare sau mergem pe distanţe prea lungi, uneori purtând şi încălţăminte neadecvată. Dacă mai purtam şi o greutate pe unul dintre umeri sau în mână, precum sacoşa sau geanta, avem tabloul complet al suprasolicitării sistemului musculoscheletal, de cele mai multe ori aceasta facându-se şi din poziţii asimetrice. Suprasolicitarea de care aminteam este reprezentată de forţe care se aplică inegal sau dezechilibrat asupra scheletului şi a elementelor sale constitutive.

Modificările anatomice, precum dismetria sau inegalitatea membrelor inferioare, atât de frecvent întâlnită la persoanele de sex feminin, postura cifotică sau cocoşată, atât de des întâlnită la cel masculin, sunt şi ele responsabile de durerea musculoscheletală acută, localizată la nivelul diferitelor segmente ale coloanei vertebrale.

Iată de ce, ajunşi în acest punct al prezentării, trebuie să ne gândim şi la o evaluare funcţională, alături de aprecierea făcută asupra sindromului dureros acut.

Evaluarea pacientului cu durere musculoscheletală acută se referă la: antecedentele personale şi heredocolaterale, la istoricul suferinţei dureroase actuale, la impactul infirmităţii asupra performanţelor funcţionale în ceea ce priveşte activităţile zilnice, asupra rezistenţei fizice la efort şi a necesităţii utilizării unui echipament adaptiv, în sfârşit, la stabilirea strategiei de recuperare medicală.

13ian.

Rolul medicinii fizice în terapia durerii musculoscheletale acute

Durerea acută trădează, din punct de vedere biologic, o distrucţie tisulară cu potenţial de gravitate. Este, de fapt, un semnal de alarmă al organismului, menit să-i permită oprirea unei activităţi distructive, facilitând procesul regenerator.

Dacă durerea continuă şi după îndepărtarea cauzei aparente sau a stimulului dureros, se pierde capacitatea adaptivă a răspunsului organismului şi se poate ajunge la infirmitate fizică sau la tulburări ale calităţii vieţii persoanei în cauză.

Iată de ce metodele şi modalităţile medicinii fizice şi de recuperare medicală se alătură celorlalte metode terapeutice aplicate în scop analgezic.

Nu mai este un secret nici faptul că, prin termenii de medicină fizică şi recuperare medicală înţelegem toate mijloacele care intră în arsenalul fizioterapiei, ca modalitate terapeutică ce utilizează agenţii fizicali.

Cunoaşterea efectelor lor terapeutice şi a căilor de acţiune aparţine specialiştilor din domeniu şi nicidecum celorlalte persoane care se laudă cu utilizarea aparatelor şi echipamentelor de recuperare medicală.

Este bine de ştiut că programele de fizioterapie şi de recuperare medicală pot deveni nocive dacă nu ne adresăm persoanelor aflate în măsură, prin pregătirea şi profesionalismul lor, să le aplice în deplină cunoştinţă de cauză.

Ştiaţi că…

– 80% din populaţia adultă experimentează pe parcursul vieţii o durere cu localizare lombară inferioară?
– 50% din populaţie prezintă dureri cervicale?
– 20% din populaţia de sex feminin este diagnosticată cu fibromialgie (dureri ale structurilor sau părţilor moi care înconjoară articulaţia şi completează sistemul musculoscheletal, fără se fie localizate la nivelul segmentului osos)?
– 1,6% din populaţie prezintă dureri la nivelul articulaţiei temporomandibulare, ca semn al disfuncţionalităţii craniomandibulare şi care se manifestă prin dureri de cap sau cefalee, dureri auriculare sau otice, disfuncţii oculare dureroase, sindrom dureros cervico-occipital, asemănător nevralgiei Arnold?

Cauza durerii musculoscheletale acute poate fi reprezentată de:

– traumatism sau microtraumatisme succesive,
– proces degenerativ, inflamator, infecţios sau malign localizat sau sistemic.

Regulile generale privind evaluarea unui pacient cu durere acută presupun:

– cunoaşterea eventualului tratament aplicat anterior procedurilor de medicină fizică sau fizioterapie, precum şi corectitudinea respectării lui,
– reconsiderarea testelor diagnostice efectuate anterior prezentării pacientului la specialistul în recuperare medicală,
– diagrama durerii, precum evoluţia, durata, intensitatea, iradierea, factorii declanşatori sau cei care o ameliorează,
– evaluarea obiectivă a durerii, utilizând o scală,
– identificarea unui eventual traumatism în antecedente sau a altui context declanşator al durerii,
– observarea mersului, a modului de a şedea, modalitatea de a performa anumite mişcări din partea pacientului, atât la comandă, cât şi spontan,
– stabilirea diagnosticului,
– elaborarea unui plan terapeutic bazat pe antecedente şi pe diagnosticul stabilit.

Durerea acută poate fi localizată la nivelul: osului, articulaţiei, muşchiului, tendonului, nervului sau poate fi consecinţa unui pattern biomecanic modificat, cauzat de o postură deficitară, de o suprasolicitare sau de o modificare anatomică. Totodată, la fel de importantă este şi evaluarea pacientului, pentru a putea face un bilanţ şi a stabili o strategie terapeutică şi obiective de îndeplinit ale planului care vizează rezolvarea sau ameliorarea atât a durerii acute, cât şi a disfuncţionalitătilor constatate.

Dar, despre toate acestea, în numerele următoare ale revistei noastre.

13ian.

 

Prevenirea instalării sau apariţiei durerilor de spate se poate realiza pe calea programelor de exerciţii, menite să asigure o stare de bine la nivelul întregului organism.

Menţinerea stării de sănătate, inclusiv la nivelul coloanei vertebrale, în scopul evitării suferinţei şi a disfuncţionalităţilor se poate realiza printr-un program complex, care vizează:

– creşterea forţei musculare prin ameliorarea metabolismului şi circulaţiei sanguine la nivelul muşchilor care se contractă;
– creşterea mobilităţii articulare şi a coordonării mişcărilor coloanei vertebrale şi a centurilor scapulohumerală şi pelvină;
– recondiţionarea la efort a aparatului respirator;
– prevenirea demineralizării şi a apariţiei osteoporozei;
– prevenirea sau ameliorarea modificărilor cerebrale cu îmbunătăţirea testelor neuropsihologice şi inducerea unei stări de bine prin eliberarea endorfinelor la nivel cerebral;
– prevenirea sau ameliorarea funcţiei cardiace, cu scăderea tensiunii arteriale;
– îmbunătăţirea metabolismelor glucidic şi lipidic;
– creşterea nivelului hormonal global cu îmbunătăţirea rezistenţei generale a organismului la efort şi îmbolnăviri;
– ameliorarea troficităţii tuturor aparatelor şi sistemelor organismului;
– ameliorarea tulburărilor circulatorii venolimfatice sau arteriale.

Vă oferim câteva sfaturi practice, menite să asigure prevenirea durerilor de spate sau instalarea sindromului algic şi disfuncţional, după cum urmează:

– se vor evita atât mişcările riscante, care predispun la incidente sau accidente, cele care conduc la o întindere exagerată a masei musculare interesate, cât şi practicarea unor sporturi care suprasolicită şi torsionează coloana vertebrală;

– alegerea unui scaun ergometric pe care să stăm o zi întreagă la birou, fără apariţia simptomatologiei dureroase;

– se va dormi pe un plan ferm sau pe o saltea tare, cu o pernă mică sub cap, cu un sul sub picioare (stând pe spate) şi cu un sul între picioare (stând în decubit lateral sau pe o parte), în poziţia în cocoş de puşcă;

– practicarea unui program de exerciţii fizice efectuat aproape zilnic.

Programul de exerciţii fizice se adresează în majoritate persoanelor aflate la vârste cuprinse între 30 şi 45 ani şi constă în:

– exerciţii de respiraţie (inspir amplu, ridicând braţele prin lateral, deasupra capului);

– program de exerciţii din gimnastica medicală, precum: mişcarea verticală şi laterală a capului, rotaţii de braţe, răsuciri şi rotaţii ele trunchiului, ridicări de picioare din stând, extensia spatelui, întinderi, ridicări din şezut, ducerea picioarelor prin lateral, extensii ale membrelor, ridicarea braţului şi a piciorului opus din culcat pe burtă, ridicarea braţului şi a piciorului opus din genunchi;

– stretching pentru gât, pentru umeri, întindere laterală, întinderea spatelui din stând în picioare pentru postură, cobra şi mişcarea pisicii pentru postură, întinderea musculaturii pieptului şi întinderea şodului;

– se va ridica privirea de pe ecranul monitorului şi se va privi în zare, în faţă sau în gol, odihnind în aceste fel ochii şi ameliorând funcţia vizuală.

Alături de masaj, electroterapie, diatermie, laserterapie, kinetoterapie şi hidrotermoterapie, se mai pot utiliza cu succes şi terapia medicamentoasă, acupunctura, reflexologia, homeopatia, presopunctura şi fitoterapia. Nu se vor uita nici preparatele antiartrozice, gelurile şi medicamentele antiinflamatorii, antialgice, miorelaxante care pot fi administrate cu risc minim pentru sănătatea organismului uman.

13ian.

Plecând de la cele arătate cu prilejul altor articole scrise în paginile revistei, un alt element care ne interesează atunci când recomandăm desfăşurarea unui program de activitate fizică, este acela al efectului doză – răspuns.

În unele ţări, forurile interesate, consideră că fiecare adult trebuie să practice 30 de minute sau mai mult de exerciţiu fizic de intensitate moderată zilnic.În plus, se face menţiunea conform căreia, aceste 30 de minute de activitate fizică pot fi împărţite în reprize de câte 8-10 minute, distribuite de-a lungul zilei.

În vederea ameliorării şi menţinerii tonusului cardiorespirator, forurile de specialitate au decis că sunt necesare 20-60 de minute de activitate aerobică neântreruptă, la o frecvenţă cardiaca de 60-90% din valoarea maximă, practicate regulat de 3-5 ori pe săptămână.

Specialiştii din domeniu fac recomandări şi anumitor categorii populaţionale, astfel:

– orice persoană, indiferent de vârstă, ar trebui să practice în mod sistematic exerciţii fizice de intensitate moderată, timp de 30 de minute pe zi, dacă se poate chiar în toate zilele săptămânii. De menţionat faptul că efortul moderat se defineşte printr-un consum energetic de 4-7 kcal/minut sau drept orice activitate fizică similară cu mersul rapid al unui individ sănătos, precum dansul, înotul, mersul pe bicicletă pe teren plat.

– îndivizii anterior inactivi ar trebui să înceapă cu exerciţii scurte şi de intensitate moderată şi să crească treptat durata sau intensitatea acestora, până la atingerea obiectivului dorit.

– bolnavii cronici, bărbaţii cu vârste de peste 40 de ani şi femeile peste 50 de ani trebuie

să fie evaluaţi complet înainte de a-i sfătui să înceapă activitate fizică. Dacă activitatea fizică nu are contraindicaţii absolute, precum HTA necontrolată, aritmii, sindrom metabolic dezechilibrat, bloc atrioventricular de grad înalt, angină instabilă, stenoză aortică severă, modificări electrocardiografice sau evenimente cardiace recente, miocardită sau pericardită acută, se vor respecta indicaţiile de la punctul precedent.

– pe lângă exerciţiile aerobice, cele izometrice, de creştere a forţei musculare, ar trebui efectuate de cel puţin 2 ori pe săptămână, în ideea menţinerii integrităţii sistemului musculoscheletal, a capacităţii de autoîngrijire şi pentru a preveni riscul accidentărilor prin cădere.

Principii generale destinate promovării activităţii fizice:

– activităţile de intervenţie nu trebuie să fie consumatoare de timp şi nici nu trebuie să fie supervizate în permanenţă de către medic.

– pacienţii trebuie să participe activ şi să decidă singuri, mai ales când este vorba de stabilirea unor obiective realiste şi a planului de acţiune care li se potriveşte.

– urmărirea, suportul şi feed-back-ul fiecarui pacient în parte.

– pentru a se încuraja practicarea constantă a unei activităţi fizice, strategiile trebuie să integreze sfatul medical în sfera concretă a disponibilităţilor.

Concluzia care se impune este aceea că 30 de minute de exerciţiu fizic moderat efectuat în cât mai multe zile pe săptămână are efecte benefice asupra stării de sănătate.

13ian.

Sedentarismul sau lipsa activităţii fizice, postura defectuoasă la birou, în faţa calculatorului sau, acasă, în faţa televizorului, sunt urmate de apariţia durerilor de spate.

Menţinerea unei posturi sau poziţii timp îndelungat suprasolicită musculatura spatelui, conducând la apariţia durerilor cervicale, dorsale sau lombare.

Durerile pot fi atât mialgice (sau musculare, fiind localizate între omoplaţi şi coloana vertebrală dorsală, la nivelul cefei sau lombar), cât şi nevralgice (nevralgia cervicală, cervicobrahială, intercostală sau lombosciatică). Ele pot fi însoţite de senzaţie de ameţeala sau vertij şi de tulburări ale vederii.

Dacă lucraţi la birou, evitaţi menţinerea aceleiaşi poziţii timp îndelungat. Ca urmare, ridicaţi-vă de pe scaun la 2-3 ore şi executaţi câteva mişcări de gimnastică cu trunchiul, cu centurile (umeri, şolduri) şi cu membrele (coate, genunchi, pumni, mâini, glezne şi picioare), câteva mişcări de gimnastică respiratorie, cât şi exerciţii de relaxare a ochilor şi privirii!

Mobilierul de birou trebuie să aibă dimensiuni şi forme adecvate segmentelor corpului dumneavoastră, iar spătarul scaunului trebuie să susţină spatele.

Evitaţi poziţia cu spatele încovoiat, cifozat sau aplecat înainte, prin şederea confortabilă în scaun şi amplasarea obiectelor de pe birou şi a marginii biroului la o distanţă corespunzătoare!

Spatele trebuie să ia contact cu spătarul în dreptul omoplaţilor, iar pieptul sau toracele nu trebuie să se sprijine pe marginea sau pe suprafaţa mesei din faţa dumneavoastră.

Nu trebuie să staţi cu picioarele încrucişate sau picior peste picior, deoarece este jenată sau îngreunată circulaţia venolimfatică de întoarcere de la nivelul membrelor inferioare.

Pentru a evita durerile de spate cauzate de poziţia la birou, este indicat să sprijiniţi picioarele pe o bară, un scăunel sau un suport care să ridice genunchii la nivelul liniei şoldurilor. Este aşa-numita poziţie delordozantă sau cifozantă a regiunii lombare.

Pentru a evita apariţia durerilor de spate puteţi folosi o pernuţă aşezata între trunchi şi spetează în dreptul curburii lombare sau să achiziţionaţi un scaun care prezintă această denivelare.

Nu vă aplecaţi prin înclinarea anterioară a trunchiului sau prin flectarea şi torsionarea acestuia ca să ridicaţi un obiect căzut! Nu răsuciţi trunchiul în timp ce purtaţi o greutate pe braţe. Aceste mişcări trebuie să fie preluate şi executate din articulaţiile şoldurilor şi genunchilor.

Durerile de spate pot fi prevenite prin exerciţii fizice executate zilnic, ele vizând menţinerea supleţii articulare, tonifierea şi creşterea atât a flexibilităţii structurilor conjunctive periarticulare (tendoane, ligamente), cât şi a musculaturii, creşterea densităţii minerale osoase cu grăbirea vindecării fracturilor şi coordonarea mişcărilor spre o mai bună eficientizare a acţiunilor noastre zilnice.

Putem preveni apariţia durerilor de spate şi a suferinţelor asociate prin:

1. întinderi sau elongaţii (care pot fi efectuate la spalier sau la o bară de atârnat, adaptată la situaţie şi ambient), efectuate dimineaţa la sculare şi seara când ne întoarcem acasă,

2. exerciţii de tonifiere a musculaturii spatelui,

3. practicarea unui sport terapeutic, precum înotul, exerciţiile efectuate în apă (gimnastică acvatică) şi mersul pe bicicletă (cu fixarea la un nivel corespunzător a ghidonului,

4. masajul terapeutic cu o frecvenţă de 2-3 şedinţe săptămânal.

13ian.

Bunioanele sau monturile şi hallux valgus

Reprezintă o deformare des întâlnită a antepiciorului, mai ales la persoanele de sex feminin care poartă încălţăminte cu calapod îngust, tocuri şi vârf ascuţit.

Ele constau într-o subluxaţie a capetelor articulaţiei de la baza degetului mare, dintre prima falangă şi primul metatarsian.

Capul degetului mare se va deplasa către celelalte, iar baza acestuia către linia mediană a corpului. Această deformare poate fi determinată genetic şi condiţionată de o serie de factori şi se numeşte hallux valgus.

Piciorul plat şi mersul pronat (cu piciorul spre în afară) pot conduce la apariţia bunioanelor sau a monturilor. De cele mai multe ori, hallux valgusul este însoţit şi de deformarea celorlalte degete, numită degete în ciocan.

Care sunt modalităţile prin care putem să evitam apariţia lor sau cum reuşim să tratăm bunioanele sau monturile? Nimic mai simplu:

– evităm să purtăm timp îndelungat pantofi strâmţi, cu tocuri înalte şi eventual cu vârful ascuţit

– sunt de preferat pantofii numiţi ortopedici, care prezintă talpă cu susţinătoare perforate ale arcurilor sau bolţilor plantare, permiţând în acelaşi timp şi vehicularea un flux de aer, la fiecare pas

– scăderea ponderală la persoanele supraponderale sau obeze

– evitarea ortostatismului prelungit sau a mersului pe distanţe lungi la persoanele cu predispoziţie de a dezvolta bunioane, după efectuarea podometriei şi a consultului de specialitate

– utilizarea unor susţinătoare plantare personalizate sau a unor orteze

– medicaţie corespunzătoare, fizioterapie, laserterapie, gimnastică medicală, reflexoterapie, acupunctură, presopunctură, eventual intervenţie ortopedico-chirurgicală.

Tratamentul ortopedico-chirurgical este urmat de program de fizioterapie şi reeducare funcţională.

Partea anterioară a piciorului are rol important în mers, dând ultimul impuls în pasul posterior.

Recuperarea începe în primele zile după operaţie, prin mobilizarea pasivă a degetelor, metatarsienelor şi a gleznei, însoţită de un masaj circulator pe musculatura gambei şi insistând cu manevre de frământat pe muşchii triceps sural şi gambier.

În concluzie, se vor efectua:

– masajul gambei (triceps şi gambier)

– mobilizare pasivă, apoi activă, a degetelor şi în special al degetului mare

– corectarea mersului

Piciorul strâmb, varus ecvin congenital

Este o deformaţie întâlnită mai frecvent la băieţi (65%, unilateral sau frecvent bilateral.

Este deformaţia labei piciorului în ecvin, în varus şi cu adducţia părţii anterioare.

Deformaţia interesează întâi oasele piciorului, apoi musculatura şi ligamentele, care sunt dezechilibrate. Grupele musculare de pe faţa internă sunt scurtate (supinătorii şi adductorii), iar cele de pe faţa externă sunt hipotone, atrofiate (pronatorii şi abductorii).

Cauzele sunt opririle în dezvoltarea embrionară şi dezechilibrele neuromusculare.

Sprijinul se face pe exteriorul piciorului, care este scobit, iar laba piciorului este în supinaţie Se recomandă tonifierea musculaturii în sens corector şi recuperarea mobilităţii.