Ne amintim că hallux valgusul – montul – face parte din tulburările de statică ale antepiciorului, iar printre factorii favorizanţi se regăsesc anumite tipuri constituţionale ale piciorului. Există o preponderenţă feminină a acestei deformaţii care se poate explica prin laxitatea ligamentară tipică, condiţionată hormonal, iar bolile inflamatoare, precum poliartrita reumatoidă, pot destabiliza întreg piciorul, producând un hallux valgus rapid evolutiv. De asemenea, traumatismele antepiciorului care au fragilizat structurile osteoligamentare şi au modificat raporturile dintre ele pot conduce la instalarea montului. Printre factorii de risc se identifică încălţămintea incomodă, strâmtă. Avem în vedere şi faptul că evoluţia diferă în funcţie de cele două tipuri de hallux valgus. Cel juvenil sau congenital, apărut la vârstă adolescenţei, evoluează mai lent şi devine dureros spre vârsta de 40 ani şi cel static, care apare în jurul vârstei menopauzei are evoluţie accelerată către forme de deformaţie complexă a întregului picior. Ştim deja că evoluţia poate fi oprită prin aplicarea tratamentului chirurgical curativ sau poate fi încetinită prin respectarea măsurilor terapeutice locale, încălţăminte adecvată, exerciţii şi terapie fizicală.
Tratamentul conservator sau nechirurgical presupune adaptarea activităţii fizice, profesionale sau sportive, în vederea reducerii evoluţiei deformării antepiciorului şi a minimizării suferinţei locale. Se vor evita ortostatismul prelungit (statul în picioare) şi deplasările pe distanţe mari, iar sporturile agresive precum jogging vor fi înlocuite cu altele, precum înot, ciclism. De importanţă maximă este adaptarea încălţămintei pentru a asigura confortul prin dimensiune, înălţimea tocului, duritatea şi forma tălpii. Aceasta poate fi prevăzută cu susţinătoare plantare ale curburilor fiziologice, dar şi cu pernuţe antişoc la nivelul bazelor metatarsienelor şi susţinătoare la nivelul călcâiului. Recomandăm să se poarte încălţăminte de mărime adecvată, se va alege un model corespunzător, având drept exigenţe evitarea deformărilor şi a dezechilibrului elementelor osoase şi musculoligamentare care fac parte din structura antepiciorului şi asigurarea unui mers confortabil, nedureros. Ortezele sau susţinătoarele plantare de corecţie a staticii piciorului (talonete) pot fi utile, cu condiţia de a fi corect executate manual şi personalizate. Prin armonizarea presiunilor plantare, acestea pot ameliora metatarsalgiile asociate hallux valgusului, dar nu modifică evoluţia deformaţiei, ne informează specialiştii. Pansamentele speciale de protecţie şi separatoarele digitale pot permite evitarea conflictului local. Ortezele de hallux valgus, diurne sau nocturne, trebuie evitate cu desăvârşire, producând degenerarea artrozică rapidă, ne atenţionează specialiştii. La fel, infiltraţiile locale cortizonice trebuie interzise cu desăvârşire la nivelul întregului picior, deoarece consecinţele utilizării lor abuzive pot fi reprezentate de rupturi tendinoase sau ligamentare, urmate de distrugerea arhitecturii piciorului şi infecţii grave. Tratarea inflamaţiilor (bursitelor) locale presupune o încălţăminte mult mai largă, care să evite complet contactul cu proeminenţa.
Tratamentul chirurgical este singurul în măsură să corecteze deformaţia, să calmeze durerea şi să permită o funcţionalitate cvasinormală, în contextul exercitării normale a profesiei şi a activităţilor sportive sau de agrement. Intervenţia poate fi amânată dacă nu există tulburări funcţionale, durere sau jenă la mers. Fără a fi urgent, tratamentul trebuie aplicat totuşi la timp, pentru a evita apariţia unor deformaţii greu tratabile şi care presupun operaţii ireversibile, precum blocarea unor articulaţii. Intervenţiile de corecţie au un rezultat pur funcţional, determinat de durere şi dificultate la mers. Principiul oricărei intervenţii este refacerea axului normal al razei I a piciorului, ax care este deformat prin deplasarea halucelui şi a metatarsianului corespunzător. În acest scop, metatarsianul trebuie tăiat şi deplasat la locul lui iniţial, normalizând aparatul metatarsofalangian în vederea unei biomecanici cvasinormale, afirmă specialiştii.
Recuperarea postoperatorie, în primele două săptămâni, presupune un repaus adecvat, pentru evitarea sindromului inflamator. Mersul poate fi reluat din prima zi postoperator, de cele mai multe ori cu ajutorul unui pantof special de uz terapeutic. Se practică mobilizare articulară şi, ulterior, exerciţii menite să menţină redresarea obţinută şi să tonifice musculatura intrinsecă a piciorului. Activităţile profesionale şi sportive pot fi reluate după 3-8 săptămâni, în funcţie de natura şi intensitatea solicitării fizice.